Poezie Darul lui Dumnezeu (1)

Sunt trecător prin arşiţa pustie

Şi setea după cer e tot mai mare!

O, vino Doamne ca şi la Illie

Şi poartă-mă în carul Tău prin zare.



Sunt obosit pe drum şi-as vrea o, Doamne

Să mă opresc şi eu lângă fântână,

Să-mi răcoresc fiinţa mea din Tine

Şi să mă-nnalţ spre patria divină.



Aş vrea să beau din apa Ta, Isuse

Şi-n mine să se facă un izvor,

Care ţâşneşte înspre veşnicie

De ţara Ta, o Doamne-mi este dor!



Aş vrea să-mi spui la fel ca la femeia

Ce-a coborât să scoată apă din fântână,

Din apa Ta eu vreau să-mi stâmpăr setea

Tu, dar ceresc, vreau să mă ţii de mână.



O, Doamne ştiu că Tu cunoşti trecutul

Dar trupul meu cel vechi l-am răstignit.

La cruce, la Golgota-am lăsat totul

Şi-n Tine Doamne fost-am înnoit.



Iar dacă dacă vezi că pe cărarea vieţii

Ajung fără putere în umblare,

Adapă-mă în zorii dimineţii

Să pot înainta pe-a Ta cărare.



Ştiu că nu-i mult şi vei veni la noi

Ca să ne duci de pe acest pământ,

Să ne desprinzi de tot ce e gunoi

Căci ai făcut cu noi un legământ.



09.07.2012gl