Poezie BUIMACITUL

Buimăcitul

de Bălăşanu Constantin

Intre oameni şi orătănii, viaţa paşnic decurgea

Când dorind să anunţe ora, lor, cocoşul le cânta.

Ziua se uitau la soare, noaptea, se uitau la stele

Fiind liber orişicine să se orienteze după ele.



Să poată măsura timpul, omul a muncit vârtos,

Cocoşul, dintre păsări, nu s-a lăsat mai prejos.

Cânta la miezul nopţii, bucurându-se de fală

Apoi în fapt de ziuă, când gospodarii se scoală.



Când ordinea e deplină, vine unul, bunăoară

Si începe ora să mute, ba de iarnă, ba de vară.

Procedeul ca atare pe nimeni nu văd să încânte

Iar cocoşul sărmanul, nu mai ştie când să cânte.



Unde e marea lui fală, din respectul tuturor

A ajuns precum se vede, el, de râsul curcilor.

Stă ascuns printre tufişuri şi a început să viseze:

N-ar fi bine pentru dânsul, într-o zi să emigreze?



Nu vă mai jucaţi cu ora, rog aveţi puţină milă,

Chiar de ar fi ca să o faceţi cu o oarecare silă.

Iar de o fi să nu vă pese rugămintea unui moş,

Trebuie să vă înmoaie, soarta bietului cocoş.

Iaşi 28 octombrie 2007