Poezie Mama mea (2)

Mama mea



Când şed adesea şi gândesc

La mama mea cea iubitoare,

Nu am cuvânt s-o preţuiesc

Prin grija ei nespus de mare.



În giulgiul dragostei cuprins

Prin anii fragili, m-a vegheat,

Şi în necaz, mâna mi-a-ntins

Şi pe-obrăjori, m-a mângâiat.



O! câte speranţe nu şi-a pus

În dragostea cea cu ardoare,

Prin mica odraslă, ce-a adus

În lumea aceasta trecătoare!



Cât de cu drag, m-a îngrijit

Ţinându-mă în braţu-i dulce,

În dragostea de-a fi-mplinit

Ce-n dorul ei a putut duce!



Cu cât-atenţie m-a crescut

Prin anii scumpi, copilăriei,

Şi cât de mult, ea ar fi vrut

Să-i simt nădejdea bucuriei.



Şi eu simţeam, dar de-nţeles

Ca să pricep, nu-nţelegeam,

Dar azi în minte-atât de des

Icoana-i clară, vreau s-o am!



Flavius Laurian Duverna

06 martie 2008