Poezie David (3)

Iată-un copil cu păr bălai, cântând mereu din harfă;

La curtea-mpăratească fos-ta să slujească,

Dar se-auzi îndată o veste de război,

David a fost trimis la câmp, napoi la oi.



Fiind doar un copil să fie recrutat;

Să intre-n rândul celor care s-au înrolat

Căci eii aveau în faţă pe filisteni ce-n dată

Intrară în război, voind o nouă pradă.



În frunte Filisteni aveau un uriaş;

Când îl vedeau soldaţi se retrăgeau ca laşi.

De patruzeci de zile întruna tot striga:

-Aveţi un om de-al vostru cu mine de a lupta?



Dar nimeni nu se aflase, să lupte cu-acel om

S-au să ridice ei, măcar al voci ton!

Căci era prea puternic pentru acei aflaţi

Ce-au fost în vremea aceia la luptă înrolaţi.



Pe lanurile-ntinse şi pe câmpii mănoase,

Acolo era David păzind turme frumoase,

Ca fiara de pe câmp să nu aibă putere.

Ca să pătrundă-n turmă să lase vreo durere.



El se lupta cu ursul, şi lupul de la turmă,

Când eii veniau să prindă pe oaia cea din urmă,

Lupta cu-nţelepciune, cei de la Dumnezeu

Câştiga bătălia, chiar de lupta cu-n leu



Şi într-o dimineaţă, aşa-i zise-a lui tată !...

-Dute la fraţii tăi şi adu veşti din armată,

Să afli unde sunt şi să le duci tu hrană,

N-am de loc veşti de când i-au dus la armă.



Mergea grăbit pe drum, puţin a mai rămas!

Când deodată aude ecoul unui glas

Hulind pe Israel al Domnului popor;

Pe Dumnezeul slavei, cât şi pe Domnitor.



Cuprins de întristare, de ceea ce aude,

Se duce la-Mpărat unde cu greu pătrunde!

Şi zice cu putere, cum de se poate oare

să vă ascundeţi voi de fiara din picioare?.



Al nostru Dumnezeu El este viu în veci;

El ne-a scăpat de moarte de-a lungul vremi reci.

Căci cu părinţi noştri a fost un Dumnezeu,

Ce-ntotdeauna El, i-a scos din orce greu.



Atuncea împăratul îi zice cu durere,

Neştiind ce să zică , să-l pună în tăcere!

Copile, tu nu ştii căci cel ce strigă acum

El nu e orce om ca unul de pe drum.



Ce este-un uriaş din neamul de viteji

Şi este cel mai tare ditre toţi cei aleşi.

E bine înarmat, şi-n zale îmbrăcat;

Noi nu avem pe nimeni aşa de înarmat



Dar David nu se lasă aşa uşor înfrânt,

Şi iarăşi ia cuvântul spunând El suspinind,

Noi suntem din Israel şi-al nostru Dumnezeu

El va salva poporul din ceasul nostru greu.



De nu e nimeni astăzi să lupte cu păgânul !

Mă duc eu ca să lupt; Cu mine vine Domnul.

Cu mâna lui firavă care cânta pe coardă;

Se duse jos în vale, luă cinci pietre-ndată.



Înaintând în faţa în ciuda tuturor,

Care râdeau de el zicând că-i păzitor;

-Tu? Vrei să lupţi cu acela ce este ca o armă

Şi bine îmbrăcat în zale de aramă?



Vrei tu să mergi la el cu cinci pietre în traistă,

Şi să apari acolo, ca un copil în faţă?

Nimeni nu îl convinse pe marele păstor,

Căci el avea credinţă că are un Salvator.



Şi El va fi în frunte pe câmpul cel de luptă,

Va duce batălia, căci Dumnezeu ascultă.

David apare în faţa celui ce a fost un munte,

Şi avea o-nfăţişare ca şi un urs în frunte.



Cu sabia în teacă şi fiinţa lui ascunsă

În armura cea groasă ce greu era pătrunsă.

Apare David iute cu glasul de copil !

Astăzi vei fi infrânt; căci Dumnezeul viu,



Te dă pe mâna mea, capul ţi-l voi tăiea,

Chiar cu sabia ta şi-atunci toţi vor vedea

Că am un Dumnezeu cum nu e altu-n lume,

Şi nimeni nare dreptul să spurce a lui nume.



Aşa a strigat David înaintând în frunte;

Dar toţi au râs de el, fără să se comfrunte ,

Eii doar vedeau în faţă un tinerel ciudat,

Şi nu priveau la Tatăl Acel Cei, e Prea Înalt.



Atuncea uriaşul cu mai mare furie,

Se avântă în luptă pe David să-l sfâşie;

Dar iată David scoase din traista lui o piatră,

Ocheşte atuncea fiara ce năpustea la pradă,



Şi dintr-o loviutură în frunte îl loveşte

Pe cel ce-a fost ca munte, şi el se prăbuşeşte;

Se apropie de pradă ridicând a lui armă ,

Capul lui îl desprinde din trupul de aramă.



Iar cu a lui privire se-ndreaptă către cer;

Şi strigă cu putere acest-ai Dumnezeu !

Să ştie orşicine căci nu există altul

Mai tare şi puternic; El este Prea-naltul.



Atunci de groaza mare de tot ce au văzut

Filisteni aleargă din calea celui sfânt;

Israel îi urmează în fuga lor nebună,

Şi i-au ucis pe toţi ajungândui din urmă.



Iar David prin aceasta ajunse să câştige

Căci fica de împărat soţia lui ajunge;

Era-ndragit de oameni văzând a lui credinţă,

Cum Dumnezeu în luptă îi dete biruinţă.



Aşa şi noi aicea demulte ori suntem,

Prinşi întro luptă cruntă cu duhuri din infern;

Apar ca nişte îngerii şi caută pe-orce cale

Să intre chiar în turmă la oile din vale.



Să prindă-ar vrea un miel sau dacă poate o oaie

Să-mprăştie el turma, ce-i adunată claie

Caci e uşor atunci când nu sunt la grămadă

Păstorul nu le poate păzi pe tote odată.



Dar de mai e vrun David, să strige-n adunare,

Treziţivă acum; căci Domnul va apare;

Luptaţi lupta cea bună de vreţi s-aveţi cunună,

Şi nu lăsaţi ca cel rău pe voi să vă răpună.



Să nu uita-ţi că-n ceruri avem un Dumnezeu ;

Ce pentru noi la moarte la dat pe fiul Său,

Şi orce-n lumea-ceasta de va ieşi în cale ,

Să lupte cu cei sfinţi Tatăl le dă salvare.



Căci El la dat pe fiul să moară pentru ai lui

Prin sângele lui sfânt suntem ai Domnului;

Iar sus în veşnicie, Tatăl ne-a pregătit,

Un loc în nemurire cu fiul Său iubit.