Poezie Așa-mi vorbi Isus

"Mi-aduc aminte, o, mi-aduc aminte,

De tinerețea ta, când Mă urmai

cu lacrimi și fior, fără cuvinte,

și gata, viața însăși să Mi-o dai...



M-ai fi urmat, departe sau aproape,

într-un mănos sau fără apă loc...

M-ai fi urmat, de-aș fi cerut pe ape...

M-ai fi urmat, de-aș fi cerut, și-n foc...



Într-un pământ uscat și fără apă,

ți-eram Izvor și Hrană și Umbrar...

Eram Eu Însumi Cel ce te adăpă

și îndeajuns ți-era cerescul har...



Și nu doreai nici hrană și nici haină,

nici casă, nici averi, nimic prea mult.

Pe-atunci, a propășirii tale haină

era să fii cu Mine ne-ntrerupt.



Suprema bucurie, rugăciunea,

cântarea-n umbra sfintei părtășii.

Zadarnic te chema afară Lumea.

Erai zdrobit de mila ei.

Mai știi...?



În cămăruța-nchisă pentru Lume,

în care stam de vorbă fără grai,

te dezmierdam cu negrăite nume,

iar tu...fără cuvânt Mă adorai...



Dorința Mea ți-era suprema lege.

Ce fericire-n împlinirea Sa!

Erai copilul Meu.

Eu - Domn și Rege.

Desăvârșită-a fost umblarea ta!



Aveai atâta-ncredere în Mine,

țâșnită din iubirea ta dintâi!

Cum aș putea să nu-Mi aduc aminte,

când azi, cu Mine-așa puțin rămâi!



Azi ai pierdut și golu-acela mare

ce decupa în tine chipul Meu

și te-ai pornit la marea căutare...

Te-ai săturat să fii înalt mereu,



Te-ai săturat de binecuvântare.

Ți-e dor să cazi, să cauți în zadar

Ți-e dor să-nalți din când în când altare,

să arzi spre alții, însuți, pe altar.



Dar nu ți-e dor de slăvile divine

în care-ai fost în totul împlinit...?

Nu-ți este dor, cum Mie Mi-e de tine?

De-ai ști cât Har ai încă de primit...! "

***

Așa-mi vorbi Isus prin Ieremia,

ținând în mână ramul de migdal

și când și-a șters o lacrimă, mânia

s-a ridicat în mine ca un val:



Cum am putut s-ajung atât de rece?

Cum am putut să nu Îl mai ador?

O, Doamne, pe alături nu mai trece!

Mi-a fost de Tine-atât...atât de dor!