Poezie M-a trezit

M-a trezit



Ioan 3:17 „Dumnezeu, în adevăr,

n-a trimis pe Fiul Său în lume

ca să judece lumea, ci ca lumea

să fie mântuită prin El.

*****

Doream o haină albă din in subţire,

Ţesută cu migală din firul de iubire.

Crezut-am că am dreptul să o-mbrac,

Nu-nţelesesem că eram fire de drac.



Nu vedeam ridurile negrelor păcate,

Credeam că-s fiica binelui şi am dreptate.

Nu vedeam inima zdreanţă neagră, urâtă

Şi că eram în pădurea mândriei pierdută.



Dar puse înainte-mi Domnul, oglinda,

Scriptura-mi arăta păcatul cât grinda.

Şi-un decor de groază din beznă ivit,

Din somnul de moarte, m-a trezit.



Şi zgura firii vechi, mi-a fost spălată,

Am devenit fiică de Dumnezeu, înfiată.

Şi mi-au căzut de pe ochi, solzii de fier,

Să văd clar calea care mă duce spre cer,



Pe care, a pregătit-o însuşi Isus Hristos.

Glasul Lui plin de iubire, blând şi duios

Mi-a dezvăluit taina din jertfa iubirii,

La Calvar pe Golgota, Harul mântuirii.



(Ioan 3:16)

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,

că a dat pe singurul Lui Fiu,"

„pentru ca oricine crede în El, să nu piară,

ci să aibă viaţa veşnică."



Şi-am descoperit taina despre salvare,

Că nu meritam a îndurării revărsare.

Şi-n pieptul meu pâlpâia sublimul jar,

Ce-mi puse-n inimă, al fericirii har.



Şi-am cunoscut al păcii nimb adus,

De Soarele dreptăţii, Luceafărul Isus.

M-a vindecat eternul Har Dumnezeiesc,

De lepra păcatului, ca să pot să trăiesc.



Cu borangic de dor, mi-a ţesut în taină,

Din in subţire, cea mai frumoasă haină.

A pus în firul alb întreaga iubire Agape,

Nimic de El, să nu mă poată desparte.



Mi-a dat să beau din izvorul de apă vie,

Să-mi fie sete, numai după veşnicie.

Ma-nveşmântat în strai de sărbătoare,

Ca să urmez lumina veşnicului Soare.



Amin!