Poezie Chemare (12)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 47
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/16833-chemare-12]Chemare (12)[/url]





Prieten drag din lumea disperată

n-ai vrea să găseşti cetatea cea sfântă?

O ţară ce-i dincol de soare şi nori

Acolo răsună măreţe cântări

Acolo e Cel ce-a creat universul

pământul întreg şi tot ce-are mersul;

Iar omul în timpul de noapte, în vis,

parcurge un timp prin cetatea de sus,

străbate văzduhul cu tot ce-i în cale

se duce mai sus de a lumilor schele

se nalţă pe treptele lumi divine

spre cer se înalţă, ca Iacob la Tine.

Iar îngerii-n cer la intrare-l aşteaptă

Îl poartă pe om printr-o lume înaltă

pe străzi ca de aur , safir şi rubine

spre tronul de slavă al ţări divine.

Heruvimi, Serafimi, din lumea pre-naltă

La glasul Stăpânului se prezintă în dată!

Cutreieră lumea cu tot ce-i pe ea

căci eii împlinesc, sfântă voia Sa.

Coloane întregi de îngeri aşteaptă

să fie trimişi la porunca ce-a sfântă;

În cete pornesc pe întreg universul

cutreieră pământul, să vadă tot mersul.

Pe om îl priveşte, din mare-nălţime

Eii sunt aceea ce la timp intervine.

Ce Glorie sfântă există în cer!

N-ai vrea prieten drag să fii lângă Miel?

- N-ai vrea ca o gardă de îngeri s-apară

să fie în juru-ţi să vegheze la scară?

Să urci tot mai sus spre locul ceresc

s-ajungi tu acolo pe tărâmul regesc..

Mai este un timp, mai este o vreme !

De nu l-ai ales, gândeştete bine,

Chemarea-n curând n-o vei mai auzi

De-aceea azi vino şi nu zăbovi.

4/6/2004gl

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Chemare (12) | Salvatorul.ro
meniu prim
O mare cantitate de talent este pierdută în lume din cauza absenței curajului. În fiecare zi dispar oameni a căror timiditate îi împiedică să facă un prim efort. ( Sydney Smith )