Poezie Nimic Fără Dumnezeu

O lume-ntreagă merge spre pierzare

Ea este o raclă neagră-ntunecată;

Ce zace-n temniţa vieţii sale,

Pe orce filă ,scrie: "Judecată....



Zadarnic scutura-vom sufletul

Să alungăm trecutul plin de amar;

Căci fără cel ce-n noi suflat-a Duhul

Noi vom trudi aicea în zada!



Chiar orice gând avem, orce voinţă!

Sau binele aici de am căutat...

Totul este la noi cu neputinţă

Căci cel rău ne împinge-nspre păcat.



De-ndată ce apărut-am pe pământ

Din marele Titan luând fiinţă!

Când gura Preasfinţită-Acelui Sfânt

S-a aplecat spre noi dându-ne viaţă.



De-atunci a fost răul aici, present!

Intrând în om prin viclenia lui,

Schimba-ta nemurirea în mormânt

O lume rea, o lume a păcatului...



Dar cel care-i Nemuritor şi veşnic...

Privea pe-acest pământ cu o durere

Văzând cum Omul cel creat Edenic

Mergea din ce, în ce, înspre perzare!



Din doi copii cel bun, Abel dispare

Şi se-ntristează cel Nemuritor...

Îndată la Adam durerea-i mare!

Fugar ajunse Cain pe ogor.



Iar în mânia lui, Acel ce-i Veşnic

Deschi-Sa El cămările de apă!...

Dar ş-a ales un om ce-a fost cucernic.

Un plan îi dă corabie să-şi facă.



Scăpat-a Noe numai cu ai lui

Când Dumnezeu şi-a revărsat mânia;

Şi animale după planul Tatălui.

Păstrate-au fost, când a venit urgia.



Dar iarăşi răul scai de om se ţine

Căci Lucifer mai este pe pământ;

De Tatăl alungat din slăvi divine

Îl împingea pe om înspre mormânt.



Pământul, blestemat a fost atunci,

Va arde el la marea judecată;

Dar pentru om ai adus noi porunci:

Pe fiul Tău jos la-i trimis o Tată.



Prietene , grăbeşte, să te întorci ,

Prin sângele ce-a curs de pe calvar,

De vrei ca sus în cer tu să ajungi

Să mergi să te închini lângă altar.



Acolo-i cel Nemuritor, Cel veşnic.

Stă sus pe tron sorbind din cupa Lui;

O Auroră ca norul alb, simbolic.

Iar Fiul Său El stă la dreapta Lui.



Văd miile de Îăngeri în haine aurii

Cu ochi albaştri care strălucesc!

Cu feţele senine aducându-i glorii

La Tatăl şi la Fiul, ce-L Sluşesc



La ceii care şi-acum străbat văzduhul

Prin lumea milenară alergând!

Privind din înălţime Ei prin Duhul

Jos pe pământ, la omul greu trudind.



Pământul, plin cu raza soarelui

Ce aşezat a fost de Creatorul.

De şi noi ne-am hrănit din seva lui

V-a dispare când va veni Judecătorul.



Căci nedreptatea domină pământul

Şi Firea omului ce-i neâmblânzită

Minciuna ce ascunde în ea totul

Nu poate să ajungă-n ţara sfântă.



Dar iată că se naşte veşnicia

În inimile celor ce-o doresc;

Stăpânul va aduce nemurirea,

La toţi aceea care se trudesc.



Şi vom trăi cu El Eternitatea

Cu îngerii în cer noi vom cânta

Acolo vom găsi noi libertatea

Şi-l vom vedea pe Domnu-n slava Sa.



5/19/2003gl