Poezie Sonet Pascal (1)

Sonet Pascal



Înainte de praznicul Paştelor, Isus Domnul, ce ştia

Că ceasul Său I-a sosit, din lumea aceasta să plece,

Fiindcă-Şi iubea ucenicii, pe cei aleşi, doisprezece,

I-a iubit până la capăt serbând Paştele cum se scria.



După ce a spus cum lucrurile ele-aveau a se petrece

A trimis pe ucenici în cetate să contribuie la bucuria

Paştelui de-al pregăti, astfel, să marcheze Împărăţia

Cea a harului ceresc, a iubirei, ce nimica n-o întrece.



Şi Domnul, al lumii Mântuitor, i-a spălat pe fiecare

Ca şi-un smerit servitor, nefăcând nici-o distincţie,

Şi-apoi cu ştergaru-ncins, le-a şters ale lor picioare,



Sugerându-le că tot la fel, făr-a ţine la vreo funcţie,

Să procedeze şi ei, neuitând, de Iubirea salvatoare,

Ce prin jertfă a stat la bază, pentru noua Împărăţie.



Flavius Lauria Duverna

09 iulie 2012