Poezie CRESTE-MI IUBIREA !

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 64
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/16850-creste-mi-iubirea]CRESTE-MI IUBIREA ![/url]

CRESTE-MI IUBIREA



Psalm 37:23 „Domnul întăreşte paşii omului,

când Îi place calea lui;"

Psalm 37:24 „dacă se întâmplă să cadă,

nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână."



*****



Te rog creşte-mi Isuse, iubirea-n inima mea,

Şi pune în ea, o iubire înaltă, ca dragostea Ta.

Umple-mi cu harul iubirii, întreagă fiinţa mea,

Să fac întotdeauna doar voia Ta, spre Slava Ta.



Şi ochiilor mei, dă lumină din Sfânta Scriptură,

În fiinţa mea să nu pătrundă, nici urmă de ură.

Şi graiul meu, să rostească doar cuvinte sfinte

Şi-n piept să-mi bată inima, în clocote fierbinte,



Pentru sfinţirea cu care, Tu vrei să mă creşti,

Pentru lucrarea care, vrei s-o înfăptuieşti.

Creşte-mi iubirea, de lucrare să fiu pregătită,

În suflet de al Tău har, sunt deplin copleşită.



Ai revarsat în el, deplin harul Tău val după val,

Acum curge ca un râu preaplin, de dă peste mal,

Ţine-mă cu braţ tare, în locul care m-ai pus,

Să port cu sfinţire, harul ce mi l-ai dat, Isus.



Dă-mi lumina Ta, să se reverse, să n-aibă hotar.

Sfinţit este al meu suflet, prin Sfântu-Ţi har.

Întăreşte-mi credinţa, fă să am rodul sfinţit,

Căci iubirea-Ţi fără de margini, m-a curăţit.



Chiar dacă cu ură, mulţi lovi-vor poate-n mine,

Ţine-mă tare, nimic nu poată, despărţi de Tine.

Creşte iubirea în inima mea, iubire ca a Ta,

Să fiu în toate, Doamne, după cum e voia Ta.



Căci Tu Te-ai îndurat, atunci când am căzut,

O nespus de mare iubire, atunci eu am văzut.

Mi-ai întins mâna, cu dragoste şi m-ai ridicat,

Cât sunt de mică şi neputincioasă, mi-ai arătat.



Nădejdea mi-e în Tine, măreşte-mi credinţa,

Veghează-mi paşii, controlează-mi pocăinţa.

Ţine-mă trează, de veghe în orice vreme.

Cu Tine alături, n-am de ce a mă teme.



Lângă Tine, fi-voi în orice luptă, biruitoare.

Ajută-mă să fiu în toate, de Tine ascultătoare.

Nădejdea toată eu mi-am pus-o în Tine.

Isuse dragă, numai lângă Tine îmi este bine.

Amin!

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie CRESTE-MI IUBIREA ! | Salvatorul.ro
meniu prim
Conștiința este acea voce care ne ajută să rămânem "mici" și atunci când facem lucruri "mari".