Poezie TREI ZILE

După trei zile pline de-ntristare!

La cei din jur apăru o-ntrebare!

S-a profeţit cu sute de-ani nainte

Isus cel mort, va călca peste moarte.

***

A treea zi în răsărit’ de soare!...

Femeile merge-au cu pas grăbit!

Spre locul unde-al cerului Splendoare!...

Era-n pânzeturi pus, şi greu păzit.



Mergând la locul unde-a fost mormântu,

Se tot gândeau cum piatra vor lua;

Dar când ajunse-n faţă din năuntru

Doi îngeri se-auzi cum le vorbea:...



-De ce-l căutaţi pe Cel viu între morţi?

- ,,El a-nviat" Şi fi-va între sfinţi.

Voi aţi uitat când va vorbit de moarte?

Şi de-nviere-aşa cum scrie-n carte?



Crezând Maria că doar năzăreşte !

De plânsul mult după Învăţător,

Nu ia venit să creadă că trăieşte!...

Şi că prin moarte-a fost biruitor.



De şi adesea le-a vorbit de-un Templu’

Ce-l vor strica şi fi-va rezidit.

Ce taină a vorbit odată Mielu’

S-a întâmplat cum fos-ta profeţit.



Nedumerită încă de-ntristare!

Maria nu ştia ce să mai creadă!...

Dar când se-ntoarse-ndat-un om apare

Crezând că-i grădinarul, îl întreabă.



O, spune-mi, unde-ai pus pe-Nvăţătorul?...

Căci trupul Lui nu este în mormânt

Dar când îl vede, îşi perduse tonul!...

-,,Rabuni." Strigă glasu-I tremurând!...



Aş vrea ecoul meu acum să sune!...

Căci dintre morţi, a înviat Isus.

Vre-au să se-audă răsunând pe culme,

Să ştie toţi că Domnul meu a-nvins!...



Şi peste văi şi dealuri să răsune!...

Natura-ntreagă să aducă vestea!...

Să nu mai fie, nimenea pe lume,

Ca să n-audă de-nvierea Sa.



Aleargă-atunci Maria ducând vestea

La ucenicii trişti şi apăsaţi!

Dumnezăiasca ştire răspândea,

De la intrare strigă: ,,Ascultaţi"



Al nostru Domn, ce fos-ta în mormânt!

,,A înviat!...." Nu mai e între morţi

El va veni, la voi, credeţi că încurând!...

Îl veţi vedea, doar nencetat veghiaţi!...



Cleopa şi cu Luca, aduc vestea,

Spunându-le că Domnul a înviat.

Şi-n timp ce despre Domnul le vorbea,...

Apare fiinţa Celui Pre-Înalt.



Oare ce eşti? Un duh sau o fiinţă?

Fost-au eii speriaţi ca fără viaţă!...

Dar Cel ce a înviat, atunci le zice?

Acestea-s mâinile străpunse de pe cruce.



Era Isus Acel ce le-a vorbit

Şi Toma a ajuns ca să îl creadă!...

Când ranele în palma Le-a simţt!..

O Domnul meu, fiinţa-mea e slabă.



Iar noi în veacul nostru de acum

Privim cu drag la scena minunată!...

Şi ne urcăm pe al credinţei drum,

Până în ziua când El n-i Se -arată.



Căci Cel, ce a-nviat, dintre cei morţi

A pus în noi un sâmbure de viaţă,

Şi atunci când vom sfârşi a lumi sorţi

Noi vom zbura spre veşnica speranţă.



Căci seva ce-a Dumnezeească-n noi,

Va învia chiar demoni, de vor ţine;

Chiar Mări, Oceane, Munţii cei greoi

De-or încerca, nu s-or putea opune.



Tot cerul’ fi-va-tunci în sărbătoare!

Când noi cu Fiul ne vom întâlni

Acolo sus în marea Lui splendoare

În fericirea veşnică vom fi

2/26/2003gl