Poezie Munţii

Munţii



Munţii înalţi...şi împăduriţi

Cu-a lor cetină, tot verde,

În spre cer stau neclintiţi

În faima ce nu şi-o pierde.



Munţii falnici în ei poartă

Comori fel de fel, bogate,

Şi nu-s scrise într-o cartă,

Dar în sân, le ţin pe toate.



Munţii-nverziţi, an de an,

Viaţa noastr-o desfătează,

Şi-admirându-i, simultan,

Conştiinţa ne-o ţin trează!



Dumnezeu, Şi-a pus în ei

Despre Sine slava-I mare,

Ca prin prisma dragostei

Să-I ştim forţa Creatoare.



Munţii, dealuri, şi câmpii

Despre El toate vorbeşte,

De priveşti, sunt mărturii

Şi-a Lui forţă o vesteşte!



Cât de minunate,- s toate

În lucrarea vastă, măreaţă,

Ce ne spun că sunt create

Spre-a ne-nveseli în viaţă.



Flavius Laurian Duverna

29 februarie 2008