Poezie Şi cerul şi marea

Si cerul si marea



Şi cerul si marea si stelee-n noapte,

Doar Numele Tău î-L vestesc,

Prin vuiet furtuna şi vântul în şoapte,

Pe Tine cu drag Te slăvesc.



Izvorul ce lin se strecoară în vale,

Şi sapă în stâncă uşor,

Î-mi spune ce mari sunt Lucrările Tale,

Măreţ şi Divin Creator.



Î-Ţi simt mângâierea ce-mi dă alinare,

Când treci ca un susur de vânt,

Se-ntunecă cerul şi raza de soare,

Se-ascunde când Spui un Cuvânt.



Dar cum poate omul cu-atâta-mpietrire,

În Faţa Ta Doamne să stea?

Când Tu-l înconjori cu atâta Iubire,

Şi-aştepţi ascultare să-Ţi dea.



Alături de cei ce-n Oştirea cerească,

Prin laudele lor Te slăvesc,

Cu cei ce-n smerenie vin să-Ţi slujească,

Prin laude şi eu mă unesc.



O inimă frântă şi-un duh care plânge,

Ţi-aduc astăzi jertfă smerit,

Sub crucea pe care Iubirea se frânge,

Ca eu să pot fi mântuit.





Ilie Belciu 1998