Poezie Sa stins pe munte o făclie

S-a stins pe munte o făclie!



Cum suflă de la miazănoapte vântul,

Bătând parcă încet pe la ferastră,

O veste tristă-a străbătut Pămâtul:

,,Un sfânt s-a dus în Cer din lumea noastră"



Purtat de îngeri spre o altă Ţară,

Mai sus de nori în zările senine,

În veşnica dorită primăvară,

Dintre cei sfinţi, s-a dus un om de bine.



,,S-a stins pe munte încă o făclie"

Ce-a luminat şi-n vremurile-amare,

Un vechi condei a încetat să scrie,

Frumoase melodii, nemuritoare.



O mână frântă de puteri barbare,

Ce-a scris atât de mult despre iubire,

Fiinţa şlefuită-n încercare,

Ne va rămâne dulce amintire.



Oamenii răi lau pus în închisoare,

Cu mîinile în lanţuri blestemate,

Iau pus poate şi lanţuri la picioare,

Dar cântecele lui na-u fost legate,



Cu cât era mai mare suferinţa,

El a-înălţat spre cer în armonie,

Cântul de laudă, netrădând credinţa,

Lăsată sfinţilor pentru vecie.



Isus, i-a fost nădejdea neclintită,

Prieten drag din zorii tinereţii,

Şi cu o râvnă nemaiîntâlnită,

La proslăvit pân- la sfârşitul vieţii.



,,S-a stins pe munte încă o făclie"

Şi multora le va lipsi căldura,

Ce-o răspândea în jur cu bucurie,

Prin dragostea ce i-a marcat făptura.



Isuse drag , ascultă rugăciunea,

Robului tău plecat în veşnicie,

Şi dă celor aleşi înţelepciunea,

Ca să-ţi slujească-n toate numai Ţie.



Iulie 2007 Ilie Belciu