Poezie La râurile Babilonului

La râurile Babilonului



(Cuprinde Ps. 137.)



Pe malurile încântatoare,... ale râurilor Babilonului

Şedeam jos, în captivitatea noastră, şi plângeam,

Când ne aduceam aminte de desfătările Sionului

Pe un pământ străin unde străini de dor tânjeam.



În sălciile din ţinutul acela, cu crengi mirositoare

Ne atârnasem harfele, să ne închinam Domnului,

Căci asupritorii noştri, cereau bucurie în cântare,

Zicând: ,,Cântaţi-ne câteva din cântările Sionului!"



Cum să cântăm noi cântările sfinte ale Domnului,

Pe un pământ străin? Ierusalime, dacă te voi uita,

Şi nu mă voi ruga pentru tine, şi binele poporului,

Atunci să-şi uite dreapta mea tăria şi iscusinţa sa!



Să mi se lipească limba de cerul gurii-ntotdeauna

Dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, în pribegie,

Dacă nu voi face din Ierusalim, meditand întruna

Culmea bucuriei mele, culmea fericirii, în veselie!



O! Adu-Ţi aminte, o Doamne, de copiii Edomului

Ce ne vreau pieirea, punându-ne-n a focului pară!

Şi care-n ziua nenorocirii noastre şi a Ierusalimului,

Ziceau: ,,Radeţi-l, radeţi-l din temelii!"... Să piară!



Ah, fiiica Babilonului, dată pradă pustiei ca năluca

Ferice de cine-ţi va întoarce la fel tot ce ţi-ai dorit,

Răul pe care ni l-ai făcut! Ferice de cine va apuca,

Pe pruncii tăi, şi-i va zdrobi de-o stâncă de granit!



Flavius Laurian Duverna

21 februarie 2008