Poezie RUGA UNUI OM

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 49
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/16929-ruga-unui-om]RUGA UNUI OM[/url]



Durere mi-e avutul

Aicea pe pământ,

Mă pierd în dor, necazuri

Ca pasărea în vânt,



Simţind din rădăcină,

Singur, cum m-apăsa

Adamica mea vină -

Sângele-abia pulsa.



Oftatul vieţii mele

E ca un crunt măcel,

Şi-a mea gândire, Doamne,

Tânjeşte spre-un Betel.



Când inima îmi plânge,

Înfrânt în duhul meu,

Cu sufletul rănit,

Îl vreau pe Dumnezeu.



Minuni aş vrea s-apară,

Să simt ceresc fior,

În viaţa mea amară,

Mai am un singur dor.



Să mă-tâlnesc cu Tine,

Iubite Creator,

Iar lacrimi şi suspine,

Să le preschimbi în zbor.



Căci aspră este lupta

Aici în suferinţă,

Dar dulce e cununa

Ce-mi va da biruinţă.



Iar tristele-mi cuvinte

Vor fi doar miere-atunci,

Iar al meu gând de jale

Va fi cântări prin lunci.



În ţara cea eternă,

Voi şti ce-i strălucirea,

Promisa viaţă demnă,

Cu El mi-e moştenirea.



Chiar dacă suferinţa

Aici greu m-a-ncercat,

În inimă, speranţa

Raiul mi-a arătat,



Şi-un loc în strălucire,

Pe care poţi să-l vezi

Prin ochii de credinţă,

Când în El te încrezi.



Iar sufletul ce-a plâns

Va râde-n bucurie,

Căci zilele cu nori

S-au stins pentru vecie.



Visări misterioase,

Ce le păstrez în suflet

Nu vor mai fi doar vise

ci-un loc cu-al meu iubit.



Voi preamări pe Domnul,

Pentru iubirea Sa,

Pentru a Sa jertfire

Ce mi-a redat viaţa.



Iar când eu voi ajunge

În cerul preaînalt,

Îl voi slăvi pe Domnul,

Căci El e Împărat.



10-20-2003gl

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie RUGA UNUI OM | Salvatorul.ro
meniu prim
Ascultă sfaturile și primește învățătură, ca să fii înțelept pe viitor!