Poezie TE CHEAMA PE NUME

TE CHEAMA PE NUME



Luca 5:32 „N-am venit să chem la pocăinţă

pe cei neprihăniţi ci pe cei păcătoşi."

*****

- O, cine-mi alină durerea cea grea

Şi cui îi e milă de sufletul ce moare?

Cine aleargă să-mi spele rana cea rea,

Şi cine-mi eşti Tu, rază nemuritoare?



- Priveşte cu ochii deschişi strălucirea din rai

Şi ai să vezi ce poţi pierde, pierdut în lume,

Ascultă chiar azi mai atent al meu grai,

Zi de zi, ceas de ceas, te cheamă pe nume.



Nu-i val, ce să nu cunoască limanul,

Nici furtună pe ape, să nu se oprească,

Nu-s păcate spălate, pătite cu banul,

Nu-i om să nu poată pe Isus, să găsească.



Doar mândria feroce îl opreşte din drumul

Care face sufletul în pace să se odihnească.

Moartea din ură-şi scoate tot arsenalul,

Ca omul la veşnicie nici să nu gândească.



Gemetele parcă poartă mereu un văl cernit,

Jelind după o viaţa veşnică, ce-o doresc,

Lumina-n toată slava ei vezi cum s-a topit,

Şi suspinele-n durere, veşnicia o regăsesc.



Văzduhul cerne iubirea cu generozitate

Şi-n jertfa nemuritoare, de tot se aprinde.

Prin Harul iertării, suava Divinitate,

Iartă păcătosul şi-n braţe-l cuprinde.



Preschimbă gândirea, firea păcătoasă

Într-o fire din Dumnezeire, neprihănită

Trimite lumina, să-i fie calea luminoasă,

Să nu rătăcească de pe calea pregătită.



Şi-l călăuzeşte spre cerul de lumină plină

Unde iubirea-i fibră veşnică aureolă,

Unde pacea trăieşte-n armonie deplină,

Unde se intră prin pocăinţă benevolă.



Amin