Poezie IISUS

ISUS

Ai indurat prea mult Si numai pentru noi

S-avem cu toti un cult

Si nu ca sa fim goi.



Pe Tine te-a distrus

O lume inraita

Si toti ti-au luat in ras

Faptura-ti chinuita.



Tu ne-ai promis atunci

Cu un amarnic gand

-Supus la grele munci-

„Eu voi veni curand!"



In viata Ta putina,

Tu multe ai facut;

Chiar daca n-aveai vina,

De noi tot Te-a durut.



Cu pretul vietii Tale,

Cu pretul schingiuirii,

Ai vrut sa ne faci cale

Pe drumul mantuirii.



Ai reusit in parte,

Caci putini au crezut

In fortele inalte

Cu care Te-ai nascut.



...Pe cer apare steaua

O stea cu totul noua

Straluce ca si neaua,

Ca iarba uda-n roua.



Si magii o zarira

Si mare-i bucuria;

La drum cu toti pornira

Sa-L vada pe Mesia.



In iesle Tu erai

Copil nevinovat,

Dar chiar si-atunci stiai

Ca fi-vei Imparat.



Un Imparat de suflet,

Invatator de seama,

Vindecator de cuget,

La toti tata si mama.



Irod voia sa scape

De Tine nou-nascut.

Ca pestele in ape

Atunci ai disparut.



El nu stia sarmanul

Ca Tu pe-acest pamant,

Aveai chiar si sutanul

Cel de pe Tine, sfant.



Aveai o misiune

De-nfaptuit aici,

In asta aspra lume

De oameni eretici.



Minuni Tu ai facut,

De boli ai vindecat.

Dar cati oare-au crezut

In haru-ti minunat?!



Vedeai cu ochii-n lacrimi

O lume de pacat

Si ura lor din inimi,

Amar gust Ti-a lasat.



Si plin de deznadejde,

Tu le-ai strigat plangand,

Ca toate Domnul vede

Si stie gand cu gand.



Dar ei nu auzeau,

Acei bieti pacatosi;

Si nici nu se-nvoiau

Sa fie credinciosi.



In viata Ta cea scurta,

Minuni mari ai facut,

Sa vada lumea multa

Ca de ea te-a durut.



Caci pentru ea venit-ai

S-o scoti din amortire;

A Ta viata Sa-ti dai

La schimb cu pocaire.



Dar ei vedeau, sarmanii,

In Tine-un Imparat

Ce-alunga pe romanii

Ce tara le-au calcat.



Dar Tu, Le-ai zis ca esti

Chiar Trimisul Domnului

Si-ai venit sa-i pocaiesti

Pe copii omului.



Ei, atuncea Te-au hullit,

Te-au tradat cu mic, cu mare

Si prin Iuda, Te-au vandut

Fara pic de remuscare.



Au uitat cum i-ai iubit

-Ca un pastor turmele-

Si atunci ei i-au jignit

Si lui Domnul Numele!



Cand a fost sa se aleaga

Intre Baraba si Tine,

Vedeai turma Ta cea draga,

Cum se leapada de bine.



Atunci, Te-njoseau cu totii

Si ei, toate le-au uitat;

Tu erai tratat ca hotii,

Uitand cum TU i-ai tratat.



Te-au scuipat si Te-au lovit

Si cu pietre-au aruncat;

Tu cu dragoste-ai privit,

Deloc nu Te-ai maniat.



Asa a ales sa fie:

Chiar in mana omului

Dumnezeu Te-a dat ca jertfa

Chiar pe Tine, Fiul Lui!



Caci de-acum, pot prin Tine

Oamenii sa creada

Intr-o viata, care vine

Fara sa se vada.



La Golgota, sus pe cruce,

Langa hoti stai rastignit;

Unul dintre ei iti zice:

„Doamne, eu m-am pocait!"



Tu, cu bunul Tau renume,

Ii promiti ca-l iei in rai.

Celalat, rade de Tine:

„Scapa daca mai poti, hai!"



Tu privesti multimea bland,

Prins de-al chinului sfarsit;

Si te-nalti la cer spunand:

„Ah si ce mult i-am iubit!"



Paza grea ai la mormant

Si se-asteapta-a treia zi.

Toti aveau in cap un gand,

Daca-intradevar invii.



Cand din morti ai inviat

Si Toma nu a crezut,

Gauri Tu ai aratat

In maini; si ei au vazut.



Dar cati oare, au crezut

Ca le-ai fost un bun Pastor?

Pe cati oare i-a durut

Moartea Ta in cinstea lor?



Cand mergeai cu crucea-n spate

Si piroane aveai in maini

Pentru ale lor pacate,

Ce-au facut acei haini?



Cand otet ti-au dat sa bei

Si pe cap aveai doar spini

Si in urma erau ei,

Ce-au facut acei haini?



Te-au batjocorit mai tare;

Nu erai destul lovit

De nemernice picioare.

Pentru ei, Tu ai murit!



Si prin moartea Ta,

Ne-ai scapat pe toti;

A cazut o Stea,

Au ramas doar hoti.



Nu mai e credinta,

Nu mai e Isus,

Nu e pocainta;

Toate au apus.



Vine ziua mare,

Ziua asteptata,

Fara trambitare

Ci numai cu plata.



A ramas in urma

Numele Isus;

Cand viata se curma

Il vedem doar sus.



Dar atunci numai

Pentru judecata.

Vrei sa fii in rai?

Plata dupa fapta.



O sa spui cu groaza:

„Isus e milos"

Un glas corecteaza:

„El a fost doar jos"



Si pierdut vei fi

Pentru totdeauna;

Nu vei mai zari

Soarele si luna.



Negru va fi totul,

O bezna adanca;

Si-o sa urle omul

Ca lovit de Stanca.



Doar cei pocaiti

In rai vor sta, sus;

Ei vor fi iubiti

De al lor Isus.



Si-or trai de-a pururi

Intr-o lume noua,

Incadrati de ingeri;

Capetenii, doua.



Asadar, gandeste

Cat mai este timp;

Lumea se sfarseste

Ca un anotimp.



Crede in Isus,

Crede ca exista;

Nu te lasa dus

Pe o falsa pista.



Crede-n Dumnezeu

Ca El totul vede

Si vei fi mereu

Ca un pom, tot verde.



Lumea noastra piere,

Alta se va naste

Fara de durere,

Ci, numai cu Paste.



Si-atunci, ai sa vezi

Ce n-ai mai vazut:

Ce-ai ales sa crezi,

Pe Cine-ai crezut.



Si va fi al tau

Pentru totdeauna;

El va fi mereu

Soarele si Luna.



Un Soare maret

Si o Luna plina,

O dulce caldura

Si-o blanda lumina.



Vei trai de-a pururi

Numai desfatare,

Auzi-vei triluri

Calde si usoare.



Se va-ntoarce omul

Curatat de vina

Si va sta cu Domnul

In Eden gradina.



Nu va mai fi sarpe

Viclean, ispititor;

Cantece, din harfe,

Vor vui de zor.



Sufletelul zboara

Oriunde ii place,

In jur nu e smoala,

In jur nu sunt ace.



Totu-i luminos

Si scanteietor,

E un cer frumos,

Fara pic de nor.



Si va fi uitata

Asta neagra lume,

O lume-nraita,

Pierduta-n rusine.



Vei fi fericit

-In ziua aceea-

Ca te-ai pocait

Si-ai gasit aleea.



Aleea cea buna,

Care te-a purtat

Cu Isus de mana,

Spre ceresc palat.



Cu Isus in gand,

De toti mai presus,

Vei traiin rand

Cu al tau Isus!