Poezie Când eu nu Te ştiam...

Când eu nu Te ştiam...



Când eu nu Te ştiam Isuse,

M-aflam în lume, fără rost,

Măcar că erau cele spuse

La ce va fi şi ce-a mai fost.



De ce a fost, eu nu ştiam,

Şi nici nu puteam a-nţelege

Cuvântul vesnic, căci trăiam

Străin de Tine-n făr-delege.



Când mă aflam în neştiinţă

Şi-n întuneric, foarte mare,

Ai luminat a mea conştiinţă

Să înţeleg, iubirea-Ţi mare.



Şi-am înţeles, că dela iesle

Prin ani spre marele Profet,

Ai fost feciorul unei bresle

De dulgherie... în Nazaret.



Şi că de la Iordan, din apă,

De când Te-a botezat Ioan,

Ai fost fântâna care-adapă

Din apa vieţii, an după an.



Şi când lucrare-ai terminat

Prin lacrime şi prin suspine,

Tu singur linul, L-ai călcat,

Nimeni, nu a fost cu Tine!



Şi din grădina Ghetsimani

Şi pân-la muntele Golgota,

Dipreţuit ai fost de oameni

Şi mormânt, ales-au grota.



Astfel, s-adeverit Cuvântul

Ca-ntre cei răi să fii numit,

Cu bogaţi să ai mormântul

Măcar c-ai fost neprihănit!



Am înţeles că-n jertfa mare

Prin sângele ce L-ai vărsat,

Acum deplin eu am iertare

Putând să fiu răscumpărat.



Şi pot fi-un rod al bucuriei

Ce Doamne, Te va înviora,

Prin anii mulţi, ai veşnciei

Ce nu se vor mai număra!



Flavius Laurian Duverna

18 februarie 2008