Poezie Omul (7)

În trupul unui om cei muritor

Mereu există o luptă-nverşunată

Există-un om ce-i sfânt şi iubitor

Dar cel rău schimbă inima curată



În duh doreşte omul viaţă sfântă

Un loc mareţ ce nu se afă jos...

Dar cel rău fiinţa lui mereu o-ncântă

Cu fructul vechi care e veninos.



Aşa cum el făcu-ta în grădină

La cei doi ce acolo li s-au spus;

Să nu mîncaţi din fruct că învenină

Dar omul înşelat căzu răpus.



Se duce la acel ce e-n lucrare

Adesea îl înceară pe-a lui drum

Să nu ajungă el la sărbătoare

Şi tot ce-a lucrat, să fie scrum.



Duhul din om doreşte cerul,

S-ajungă la măreţele splendori

Dar cel rău ne oferă tot pămîntul

Cu totul ce se vede sub nori



Duhul doreşte o lume eternă

O slavă a Divinului Miel

Dar cel rău l-ar duce pe om în Ghienă

Să sufere alături de el.



-Prietene, să nu ţi se-nşele credinţa

Căci dincol de totul ce moare

Acolo-i o ţara unde duce credinţa

Acol, ne va duce-n splendoare.



Acolo se merge bazat pe putere

Puterea divinului Miel

Căci El fos-ta dus pentru noi la junghere

Să fim noi în cer lăngă El.

3-1-2004gl

.