Poezie O VINO DE CER SĂ AI PARTE

Suntem făcuţi din lut, într-o grădină.

De Cel care e veşnic Dumnezeu.

Şi ne vom duce iară-şi în ţărână

Căci am ales noi drumul cel mai rău.



În firea omului se-naşte-ntruna

Păcate mari şi patimi şi ispite.

Acolo cresc şi se-mulţesc, din una

Atrage omul grabnic înspre moarte.



Acel din cer mai puse-o dată-n noi

Un duh care ne duce la lumină

Trupul şi duhul împletite-n doi

Formează Omul cel creat din tină.



În trup s-a zămislit ce e de moarte

Sămânţa încolţită-şi ea avânt.

În Duh străbatem lumile înalte

Cu Acel, ce am făcut, noi legământ.



În duh se-ascund, lumi creatoare,

Locuri cereşti de om nevăzute

În firea de om sunt lucruri ce moare.

Pe pământ vor rămâne perdute.



Pentru viaţa aceasta cât e trasată

O-dată vom da socoteala

De noi am trăit-o fără de luptă

Cu firea ce-aduce momeala.



Primit-am din cer ca preţ nemurirea

De Tatăl trimis pe pământ

Prin EL noi avem de-atunci ispăşirea.

La tot ce-am ieşit din cuvânt.



-El ţine în mâini o cheie măreaţă

E cheia spre viaţă sau moarte.

O vino la El mai este- o speranţă

-O vino, de cer să ai parte.



05-15-2002gl