Poezie IONA (5)

Porni un vas pe marea liniştită

Ducând cu el în Tars pe un profet.

Ce se-ascundea de-al Tatălui poruncă!

Şi-o misiune! Sfântă de-mplinit!...



Atuncea Dumnezeu se întristează

Şi dă poruncă-ndată El la vînt!

Pune-n mişcare nori ce vibrează,

La glasul Lui puternic i-au avânt.



Şi nori antici la un semn porniră;

Fiind purtaţi de vântul cel năpraznic

Iar apele îndată năvăliră

Ascultând glasul Celui ce e veşnic.



Strigau cei de pe vas fără-ncetare

Daţi tot în apă,.. Chiar de pierdem tot....

Lucraţi din greu poate avem scăpare

Dar jos dormea, în taină un profet .



„Destul"....strigă cârmaciul disperat!

Să vină toţi pe punte le grăieşte

Văd că nu-i chip, vasul de-a fi salvat

"Cine-a greşit!... Hai îndrăzneşte

Nu vreau să moară toţi pentru-n păcat



Şi printre cei ce se urcau pe punte

Apare-un om cu capul aplecat

La întrebarea voastră pot răspunde

Eu sunt acel ce fug, de Cel Prea-nalt.



"Sunt vinovat ... Nu pot a mă ascunde

Le zice atunci profetul umilit.!...

Daţi voi cu mine-ndată peste punte,

Furtuna la poruncă s-a oprit.



Dar Dumnezeu de sus din înălţime

Salvare pentru Iona pregăteşte

Şi acolo, în vâltorile cu spume

Ajuns-a înghiţit Iona de peşte.



Tainic!... Profetu-nvăluit în mare!

Şi legănat fiind pe un alt tărâm

Căci Dumnezeu l-a pus la o strâmtoare

Fiindc-a fugit de planul Său divin.



E primul om purtat pe fund de ape

Cu-n vas creat de însuşi Dumnezeu.

Căci El voia pe Iona să îl scape

De o pedeapsă dată-n planul Său.



Ajunse-n închis într-o celula neagră

Şi cugeta la legea Domnului.

Striga în taină, fără nici o vlagă

Se tot gândea mereu la fapta lui.



Învăluit de apele-nnoptării

Jos în celula neagră şi-nspumată!...

Se legăna în vasul îndurării,

La temelia munţilor de piatră.



Eu sunt zidit în mănăstirea tristă

Uitând pe veci de soarele de sus

Te rog priveşte fiinţa mea închisă

Voi împlini întocmai ce mi-ai spus



Primesc pedeapsa ce mi se cuvine

Căci am voit să fug de faţa Ta.

Eu am uitat că ieşti la înălţime

Iar ochii Tăi, mă văd în fuga mea.



Şi chiar de-aici din greu, de la strâmtoare

Te rog priveşte robul tău nemernic;...

- Nu văd,... n-aud nimic, şi-n disperare!...

Să scap aş vrea, dar singur nu sunt vrednic.



În umilinţă eu Te rog Stăpâne

Din pântecele peştelui mă scoate!...

Căci ceasul morţii a venit la mine

În vasu-acesta,eu mă duc la moarte.



- Tu dai poruncă şi pe loc ia fiinţă!...

Căci Tu eşti Dumnezeul cel puternic!...

La glasul Tău, Tu poţi să-mi dai viaţă!...

Şi să mă scoţi de-aici din întuneric!...



Iar Dumnezeu nu stă nepăsător,

La glasul de profet nemângâiat...

Dă o poruncă peştelui ocrotitor,

Pe mal profetul fost-a aruncat.



Când la Ninive-ajuns-a în cetate

Iona strigă puternic dând verdictul;

Doar patruzeci de zile vă desparte...

- De-o mare nimicire!... A zis profetul.



Dat-a-mpăratul atuncea o poruncă

Nimeni să nu mănânce, nici să bea ;

În sac şi în cenuşă se aruncă,

Pentru a scăpa de o pedeapsă grea.

*

Şi apoi pe drum la marginea cetăţii

Un călător Se odihnea la umbră!

El supărat, era, de clipa sorţii

Că nu s-a întâmplat a lui poruncă.



- Ce faci aicea Iona? - Zice Domnul!...

- De ce ţi-e faţa tristă şi-apăsată?

- Aştept eu moartea îndrugase omul!...

Eu am ştiut căci fiinţa Ta îi iartă.



Sărmane om cu inimă de piatră!

Cum vezi lucrarea, Celui ce e Sfânt?

Te-ai supărat pentru această plantă!

Un singur vierme, moartea a sădit.



Cu atât mai mult eu pentru-o creatură

Ce modelat-a fost în planul meu.

Nu pot să văd că mor în crăpătură,

Că pier atâţia,fără Dumnezeu.



Aşa a fost istoria lui Iona

Ce de pedeapsa mare-a fost scăpat

Aşa lucrează Domnul şi acuma

Dăi Lui viaţa ca să fii salvat.



4/28/2004gl