Poezie Ochii Domnului străbat

Ochii Domnului străbat

Tot pământu-n lung şi lat!

Căuând numai pe-acel

Ce-are nevoie de El,

Să-I predea temerile,

Să-i poarte poverile,

Netezind cărările,

Limpezindu-i zările;

Care spune ,,nu mai pot"

Care n-are nici un loc,

Bun să fie de-adăpost

Şi se vede făr-un rost.



Ochii Domnului străbat

Căutând în lung şi-n lat

Pe cel care e mai slab;

Amărât şi-mpovărat,

Care, cu adevărat

Se simte îndatorat;

Că Domnul nostru cel drag

I-a deschis braţele larg,

S-a uitat şi l-a privit:

Oh, cât a mai suferit!

Şi la El l-a şi primit;

De toate l-a izbăvit.



Ochii Domnului străbat

De la un cap la celălalt!

Care în nevoi se zbat,

Chinuit şi zdruncinat,

Care-L cheamă-n ajutor,

Cine n-are nici un spor,

Cin' se-nneacă pe uscat,

Cin' zice s-a-mpiedicat;

Oricine este acel

Ce-are nevoie de El!



Pentru că, numai acel

Este dependent de El;

Iar Domnul se bucură

Şi-l îmbracă-n purpură.

Îl ajută şi îi poartă

Necazul, povara toată.

Pe cel slab El îl iubeşte

Şi-n el se desăvârşeşte;

Îi este de ajutor,

Şi-i place că-I Dătător.

Domnul nostru-I dragoste

Slava, El nu Şi-o împarte!



Ochii Domnului străbat

Şi privesc la noi cu drag;

Când Lui îi mărturisim,

Că-n El, noi nădăjduim,

Fără El noi nu putem,

Şi de-aceea Îl rugăm;

El să se desăvârşească,

Prin puterea Lui cerească,

În noi, cei atât de slabi

Dar în El, atât de tari!



A.N

13.10.2012 Firenze