Poezie Din tacere

DIN TACERE



Ce sens e-n toate-acestea ? ce rost mai poti percepe ?

s-ador singuratatea e de neconceput...

Un simtamant pe care nu cred ca-l poti pricepe:

Sa am in jur: pesti,...alge,... sa-mi tina de urat.



Sub apa e tacere ; acolo e mai bine.

Sub apa Marii Negre voi locui un veac

Si foarte rar si rece ma voi gandi la tine

Si-atuncea voi ucide toti pestii care tac.



Invesmantata-n alge si in singuratate

Amfibiana rece voi deveni de-acum

Si voi afla sub mare lumi neelucidate

Si-n umbra muta-a marii eu voi fi doar postum.



Ca-ntr-un imens acvariu eu viata mi-o voi trece

Si nu ma voi mai teme nici de furtuni sau ploi

Si-atunci imi voi da seama ca valul vesnic trece

Si ca tu niciodata n-ai dorit sa fim doi.



Voi detrona tacerea, caci eu voi fi tacere

Acolo, in adancul ocean al nimanui

Voi trai pururi clipa eterna de durere

Cand vor veni in gandu-mi, dragi ochii tai caprui



Si-atuncea, peste tine, cadea-va multa apa

Din cer... sau din adancuri,... –nici logica nu am !-

Sau poate din oceanul ce sufletul mi-adapa ...

Sau poate din izvorul de dor care eram.



Voi fi o adiere ca briza unei mari

Si-atunci ma voi lovi cu tampla-ncet de stele

Si-atunci voi pierde gustul eternei asteptari

Si-n mare am sa-’nec nelinistile mele.



Tacere e-mprejuru’-mi ; tacere sunt chiar eu !

Singuratatea vietii-mi cum marea se uneste.

De-acolo, din tacere, te voi iubi mereu

Precum adancul marii tacerea si-o iubeste.





Elena M.

3 nov. ’86