Poezie Noi si Crucea

Multora ofera Domnul calea care-n ceruri duce,

Dar putini primim sa punem cu El umarul sub cruce.

Multi dorim in mangaierea Lui Isus sa fim partasi

Dar putini cu crucea-n spate cand la deal

L-imping ostasi.



Si la masa Lui bogata cati n-ar vrea sa se adune!

Dar vai, ce putini sunt gata pentru post si rugaciune...

Multi in Cana Galileii cu Isus la nunt-am merge,

Dar cati oare ne-am da trupul gol sub bice si ciomege?



Desi biete fiinte slabe, plamadite din tarana,

Domnul ne-a dat dreptul sacru, fii ai Lui sa ni se spuna.

Multi ravnim la acest nume si dumnezeiasca treapta,

Dar cati oare cu trairea o si preschimbam in fapta?



Multi am vrea covor de floare si de ramura plapanda

Sub potop de osanale lumea-n cale sa ne-ntinda,

Peste care bland sa calce cu copitele-i magarul.

Dar cati oare langa Domnul huiduiti urcam Calvarul?



Multi am vrea pe varf de munte, in nespusa feerie,

Sa-L vedem pe Printul pacii intre Moise si Ilie.

Dar cati ar dori scuipatul si ocarile sa-nfrunte

Si cu El sa ia coroana maracinilor pe frunte?



Multora ne-ar place haina alba si imaculata

Pe care copiii slavei vor purta-o-n cer odata.

Dar cati am purta, Isuse, purpuria Ta hlamida

Pe care Irod Ti-a dat-o cand de Tine-a vrut sa rada?



Multi am vrea investitura si insemnele puterii

Ca prelatii plini de ciucuri si de late filacterii,

Dar cati am dori ca mielul gatul sub cutit a-l pune,

Sa fim luati prin apasare si nespusa slabiciune?!



Gloate, nesfarsite gloate sunt popoarele crestine

Ce de mii de ani incoace, Doamne, ne mandrim cu Tine,

Dar la randul Tau, Isuse, iata, ma indeamna gandul,

Sa Te-ntreb: Din milioane, Tu de cati din noi esti mandru?



Suntem oare macar zece ce-Ti putem purta ocara,

Chiar de-ar fi sa ne urasca si blesteme toata tara?

Privesc ziua-nfricosata, privesc Vinerea de sange,

Trupul Tau pe-o aspra cruce se sfarama si se frange...



Mie, Bunule Isuse, langa crucea Ta mi-e frica,

Sa nu spun, privind in mine, zica toti ce-or vrea sa zica,

Ca sunt vrednic de osanda pentru-ntreaga vesnicie.

Ca ocara Ta intreaga mi se cuvenea doar mie...



O, Slavitule Stapane, peste biata mea faptura,

Din izvorul Tau de sange, lasa doar o picatura,

Si-atunci stiu ca greaua pata a nevinovatiei mele

Nesfirsita-Ti suferinta pe deplin o sa mi-o spele...

Si imi da de azi 'nainte o asemenea viata,

Care sa Iti faca cinste chiar prin viscole si ceata...



AMIN