Poezie Mireasa

Era-n grădina, cu flori dalbe,

O tânără, ca o prinţesă!

Împodobită-n haine albe

Avea o inimă deschisă.



Nerăbdătoare să ajungă,

De-aş vedea Mirele iubit.

Ea alerga mereu pe-o luncă

Să vadă dacă-a venit.



În straiele de sărbătoare

Ea fosta-n dată pregătită;

Şi se uita mereu în zare,

- O, de-ar veni Mirele o dată!



Mă ia cu teamă, nu cumva

Printre mulţimile de flori...

S-apară-n dată cineva

Şi să mă smulgă din splendori...



Dar gândul meu, mereu îmi zboară;

Spre locul sfânt şi minunat...

Spre Cel ce-n curând o s-apară

Ca să mă ia pe-a Lui regat.



Sunt mulţi ce umblă prin grădină

Şi printre flori mereu privesc,

- Dar unul singur dă lumină;

Şi apă florilor, ce cresc.



Pe El îl vreau să-mi fie Mire

Să mă-ngrijească de-aici,,

Să-mi dea inelul de iubire

Să fiu legată pentru veci.



Căci El mi-a cumpărat veşmântul

M-a îmbrăcat aşa frumos,

Eu Lui i-am dat atunci cuvântul,

- Voi fi Mireasa lui Cristos.



Renunţ la tot ce îmi oferă

Acei ce mă privesc de jos;

Iar de-aş primi orice comoară,

N-am să renunţ eu la Cristos.



- Cât voi mai sta în aşteptare?

Să-L văd şi eu pe-al meu iubit...

Sunt mulţi acei ce-mi dau târcoale

Şi-mi spun mereu, că-s părăsit.



Mi-aduce deznădejdea-n cale

Mă copleşeşte-n vorbe dulci...

Vrea să renunţ la aşteptare

Să uit de-al Tatălui porunci.



Vin ei cu fel şi fel, de vorbe

Ca să îmi schimbe gândul meu.

Mă lupt, să scap de-a lor tarabe,

Căci amăgire, vând mereu.



- Nu vreau mâncarea lor stricată

Ce îmi oferă pe ascuns;

Nici apa lor cea otrăvită

Ce m-ar lua din braţul strâns.



- Nu beau din vinul plin de patimi

Ce schimbă inima oricui;

Renunţ la râs, şi-l schimb cu lacrimi!

Aşteptând ziua Mirelui.



Chiar dacă-i greu în aşteptare

Când îl aştepţi pe Cel iubit;

Vom fi odată în splendoare

Căci Dumnezeu El ne-a vorbit.



A lui iubire n-are margini

Şi nu pot să o cântăresc,

Când eu eram aici în lacrimi

Doar El le-a şters, şi îl iubesc.



Când ofilită în grădină

Eu mă aflam fără de apă!

E Domnul ce-a adus lumină;

Şi m-a udat cu mâna-I caldă.



Doar El s-a îngrijit de mine

Cu hrană bogată, gustoasă

Deş-au fost multe mărăcine

Ce mă chemau în lumea deasă.



Voiau să-mi dea din apa lor

Dar era neagră şi murdară!

Eu n-am luat un strop măcar

Ce-am aşteptat o zi de vară.



L-am aşteptat pe al meu Mire

Care mereu îmi tot scria;

În Cartea Sfântă de iubire

El tot mereu mie-mi vorbea.



Prieten drag de la răscruce

Ţi-ai pus vreodată o-ntrebare?

Căci apa care-o bei te duce

În ţara dincolo de soare?



De nu ştii cine ţi-o aduce

Nu bea, din apa orişicui;

Aşteaptă-L pe Acel ce vine

Să-ţi dea din apa cerului



Şi vei trăi eternitatea

Cu Acel ce mult L-ai aşteptat

Deai ascultat ce spune cartea,

Vei fi aleasă de-mpărat.





4/2/2004gl