Poezie În căutarea fericirii (1)

De mic copil de cand mă ştiu...

Când mama ne striga veniţi la masă

Eu alergam primul să fiu ,

Căci eram nouă fraţi în casă.



Cu timpul fiecare rând pe rând,

Lăsam acolo periniţa moale.

Ne luasem zborul ca un gând,

Şi-acele locuri au rămas azi goale.



Pribeag de-aproape cinsprezece ani,

Căutam în lume fericirea.

Eram cu gândul doar la bani,

Uitând care mi-era menirea.



Am cautat să fiu ceva în viaţă,

Crezând că voi trăi o veşnicie,

Dar viaţa este-un fir de aţă,

Şi când se rupe nimenea nu ştie.



Am încercat să dau vieţii un rost ,

Căutam prin baruri fericirea ,

Dar ea pe-acolo nici n-a fost,

Degeaba-i aşteptam venirea.



Căutam ca să găsesc ceva

Ce nu a mai găsit nimeni vreodată

Dar lucru acela, nici nu exista

Era numai în mintea mea stricată.



Când într-o zi am întâlnit pe Cineva

De care mi-au vorbit părinţii mei când eram mic

Am vrut sa ma opresc să-I zic ceva

Dar am trecut’ nainte şi nu i-am zis nimic



Era Isus cu faţa-I blândă

Cu ochii Lui ca para unui foc

Ducea a oamenilor grea osândă

Şi fericire împărţea din loc în loc



Şi m-a strigat pe nume ’’vin’la mine!!’’

Iar eu cu ură L-am respins,

Ce caut eu ,nu e la Tine!

Vorbeam ca un nebun de teamă prins.



Când am privit la viaţa mea în urmă

El blând zicea ’’dă-Mi azi povoara ta’’

Oprindu-mă din căutarea mea nebună,

Am înţeles că El e fericirea mea.