Poezie INCERCAREA (4)

Eram pe pajiştea întinsă si admiram

Eu aripile munţilor de piatră.

În sinea mea mereu mă tot gândeam

Cum va fi oare-n ţara minunată?



Pe stânci în sus urca un om agale

Urcând pe drum el şovăea mereu.

Iar deodată când urca pe cale

Prin încercări trecea omul greu.



Gîndind mereu cum va putea să treacă

Încearcă-atunci pe ocolit să meargă.

Dar în zadar pe stânci se căţăra

Căci sub povoara grea mereu cădea



Ajunsa el prin încercări ghebos

Fără speranţă de-a afla salvare

Dar şi-a adus aminte de Cristos

Şi la chemat pe EL la Strîmtorare.



În disperarea lui strigă, o, Tată

Ajuns-am eu în lumea disperată.

Primeştemă acum când strig la Tine

Ridică Tu povoara de pe mine.



Îndată drumul lui se liberează

Căci cel din ceruri,EL mereu veghează.

Veghează la acel ce-i călător

Şi-l cheamă pe Isus în ajutor .



Mergea atunci grăbit el mai departe

S-ajungă pân nu se face noapte,

Dar deodată îi apare-n cale!

Mulţimi de lucruri ce păreau uşoare.



Încearcă el pe toate de-a le duce

Încovoiat sub sarcină, ajunge;

Şi când aproape cade la pământ

Din nou Stăpânul vine cu-n cuvânt.



De ce te-mpotmoleşti în lucruri mici

Nu vezi că singur n-ai să le ridici?

Adu-le doar la cruce la calvar!

Şi izbăvire vei primi în dar



Căci am venit din cer cu o iubire

Trimis de Tatăl meu jos pe pământ.

Ca să salvez o lume din pieire

Şi să împart iubirea prin cuvânt.



Să mângâi pe acel nemângâiat

Căci Eu sunt Domn, sunt marele-Mpărat.

Şi-mpărăţia mea va dăinui,

- Cu Tatăl Eu pe veci voi cârmui.



Prieten drag, ori frate de credinţă

Dacă pe drum ajungi fără speraţă

Caută-L pe Cel ce încă dă iertare

Poverile vor fi atunci uşoare.



Iar când în cale vine necredinţa

Sau îndoiala pe drum te-ntâlneşte

Nui da prilejul să-şi arate faţa

Ce cheamăl pe acel ce stăpâneşte.



02-05-2003gl