Poezie Necredinţa

Trăiam Eu într-o lume-nşelătoare

Ce m-a hrănit cu hrana ei stricată!

Iar şerpi necredinţei, din privire

M-au amăgit ca şi pe Eva-odată.



Un fruct frumos mi-a aşezat pe tavă

Şi îmi şoptea mereu că e gustos.

Dar înăutru era doar otravă

Muşcând din el ajuns-am eu ghebos!



Când am văzut că naintez spre moarte

Fiind eu otrăvit de cel viclean;

Atunci m-am îndreptat spre Cel ce poate

Să mă transforme după a Lui plan!



Şi tot privind la locul căpăţâni

La Cel ce a murit în locul meu.

Acel ce-ascultă glasul rugăciuni

Ma curăţat de tot ce a fost rău.



A pus în mine-o veşnică comoară

Din duhul lui care-i nemuritor!.

El a luat şi ce-a mai grea povoară

Şi m-a făcut a Lui moştenitor.



Iar când voi fi chemat de-aici acasă

În locul cel mai sfânt şi minunat!

Mă va-mbrăca în haina de mireasă

Am să trăiesc cu El pe-a lui regat.



Îl voi lăuda pentru iubirea-i mare

Ce El şi-a arătat-o pentru mine;

Şi voi trăi cu Domnul în splendoare

Acolo sus în slăvile divine.



7/29/2004GL