Poezie Betsaida

Peste miile de veacuri

Ce s-au scurs pe roata vremi;

Se vorbeşte printe teascuri

De-o cetate cu ascunsuri



O cetate de-amintire

Ce-a rămas pe suluri scrisă

O cetate c-o vestire

Ce În Biblie-I descriă



Ce a fost acolo oare,?

locuri vechi de neuitat!

Căci chiar Domnul în umblare

El dragostea ş-arătat.



Ce s-a întâmplat acolo

Căci mulţi erau în uimire?

Când văzutu-lau pe Domnul

Uni la toţi dă de ştire



Maria şi Marta-aude

De venirea Domnului,

Vin la El atunci grăbite;

Jelind moartea fratelui.



Iar din tot ce a rămas

Peste vremi şi generaţii,

Unde de cetate-i scris

Este sulul sfintei naţii.



Tot în cartea sfântă scrie

De cetatea ce-a măreaţă

Unde Domnul se grăbeşte

Să-i dea lui Lazăr viaţă



Peste vremi şi generaţii

Ce-au rămas în cartea sfântă

Se vorbeşte de Mesia

Care moartea o înfruntă.



Cel ce-o dată-n Betsaida

A intrat cu bucurie,

Şi s-a petrcut minunne

În care Lazăr învie!



Mulţi pe El l-au vrut la moarte

Fără-un sâmbure de rău,

Căci aşa e scris în carte

Moare-un fiu de Dumnezeu



O sărmane om cum oare?

La-i jertfit pe Domnul vieţi.

Iată-l văd acum cum moare

Cel cei roua dimineţi.



Noi vom locui dea-pururi

Cu Acel ce ne-a dat viaţă;

Vom serba acele locuri

Când îl vom vedea în faţă.



Suflet drag ce stai pe gânduri

Auzit-ai de Cristos?

Auzit-ai azi mai trece

Prin cetate Cel de sus.



Iar cetatea vieţi tale

Chiar de nu e Betsaida;

Domnul o iubeşte tare

Dăi doar Lui inima ta.



El mai face o minune!

Mai ridică din păcat;

Şi cei ce se-ntorc din lume,

Îi duce pe-a Lui regat.



El are putere-n ceruri

Şi aicea pe pământ

Noi vom fi cu EL de-apururi

Vom trăi cu Acel sfânt.

3/6/04gl