Poezie Omul (8)

Printre dealuri si prin lunci,

A trecut un om odata.

Printre turmele de junci,

Se uita cu mila-i toata

Ca-a vazut cativa pastori

Printre juncile ranite,

Ce loveau din zori in zori,

Chiar in turma lor de vite.

Cu chipul sleit de jale,

Omul a venit la ei

Si le-a aratat o cale

Pentru turma lor de miei.

El le-a spus de-o iarba grasa

De pe un taram strain

-Unde este si-a Lui casa

Si-unde toate Lui se-nchin-

Le-a mai zis ca-n tara Lui

Nu e jale si nici chin;

Daca vrei spre ea sa sui,

Trebuie sa-ai mersul lin:

Fara lovituri de moarte

Date juncilor din plin.

Si le-a arata si-n Carte

Ca prin El toate se tin.

Cand pastorii-au auzit

Tot ce-a spus omul milos,

Mic cu mare s-au unit

-Caci pierdeau al lor folos-

Si L-au prins pe omul bun

Si L-au pironit pe-o cruce.

Si ziceau cu gand nebun:

"El...in tara Lui se duce".

...Dar din turmele de miei

S-au sculat pastori cu nume

Si s-au dus sa spuna ei

Despre bunul om, in lume.

Au ajuns si-n a mea tara

Si-nca bat din poarta-n poarta;

Printre lacrimi si ocara

Ne vestesc o noua soarta.

Multi pastori, ca si-n trecut,

Nu-i accepta, nu-i doresc,

Isi pazesc al lor avut

Dar il pierd pe cel ceresc.

Contra omului milos,

Mic cu mare se unesc;

Ei arunca cerul jos,

Ei din nou il rastignesc!



Eu am fost un junc din turma

Si-am vazut o iarba grasa;

Si-am crezut pana la urma,

Ca exista-o noua casa.