Poezie Trioul Laudei Mesiance 2

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 71
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/17093-trioul-laudei-mesiance-2]Trioul Laudei Mesiance 2[/url]

Trioul Laudei Mesianice

Lauda 2-a



Cântarea Mariei

( Luca 1, 46-55 )



Sufletul meu măreşte azi pe Domnul,

Şi mi se bucură duhul în Dumnezeu,

Pentrucă a privit spre starea smerită

A roabei Sale; El... Mântuitorul meu!



Căci iată, de acum încolo pe pământ,

Toate neamurile, îmi vor zice fericită;

Cel Atotputernic, a făcut lucruri mari

Pentru mine prin puterea Lui dăruită.



Numele Lui este sfânt şi-ndurarea Lui

Se-ntinde peste noi din neam în neam,

Pentru cei credincioşi ce se tem de El,

Fiii şi fiicele... din sămânţa lui Avraam.



Şi-a arătat puterea cu braţul Lui întins,

Şi a risipit gândurile pe care le aveau

Cei mândri în inima lor prea semeaţă,

Şi pe forţa cărora îngâmfaţi se bizuiau.



A răsturnat pe cei mai mari şi puternici

De pe scaunele lor întărite de domnie,

Şi a înălţat pe cei smeriţi, şi cucernici,

La cea mai măreaţă treaptă-n ierarhie.



Pe cei flămânzi, i-a săturat de bunătăţi,

Şi bogaţii i-a scos afar’cu mâinile goale,

Şi a venit în ajutorul robului său, Israel,

Şi l-a sprjinit... cand era istovit şi moale.



Căci Şi-a adus aminte de îndurarea Sa-

Ce părinţilor noştri, în cuvânt a făgaduit,

Faţa de Avraam şi sămânţa lui în veac-

Şi care acum, prin roaba Lui, a-mplinit!



Flavius Laurian Duverna

09 Februarie 2008
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Trioul Laudei Mesiance 2 | Salvatorul.ro
meniu prim
Cel mai înalt privilegiu care i se poate acorda unui om pe pământ este acela de a fi admis în cercul prietenilor lui Dumnezeu!