Poezie Pe calea-n gudtă

Pe calea-ngustă la Calvar

Spre locul căpăţâni

Urca Isus cu greu şi-amar

În zumzetul mulţimi.

El nu urca cu mare-alai

De muzicanţi ne-ntrecuţi!

Ci oameni care n-au vrut rai

Ce de preoţi au fost corupţi.

Femeile strigau pe stradă

La care-i venit din cer

Cum poate Tatăl Tău să vadă

Cum suferi jos ca şi un Miel.

Natura îşi ascunse faţa

De la cerescul Creator.

Care pe cruce şi-a dat viaţa

Pentru un om cei muritor.

Acol’ pe vârful căpăţâni

Isus era dus ca să moară

Pe fruntea lui apăs-au spini.

Oţet i-au dat şi fiară-amară.

Suspină-ndată şi natura

Şi florile pe câmp oftează!...

Se zguduie toată făptura,

Iar ucenici meditează.

Cum oare Prinţul cel din ceruri

Să moară El pe cruce!

Rămas-au eii cu mari eşecuri

Nenţelegând ce moartea aduce.

Aşa s-a întâmplat cu Domnul

La locul de durere!

Rămasa până azi simbolul

E-o moarte şi-o-nviere.

8/19/2004gl