Poezie Pocainta-i rara floare...

POCĂINŢA-I RARĂ FLOARE...



Pocăinţa-i rară floare

Haideţi s-o iubim mai mult!

Ea ne scoate din strâmtoare

Şi ne scapă de tumult.



Pocăinţa-i o comoară

Haideţi s-o ’nălţăm mereu

Oare pentru-a câta oară

N-am cinstit-o pe traseu?



Dacă plânge chiar acuma

Plânge c-a primit dureri

I-am lăsat în drum cununa

Şi i-am dat nemângâieri.



Uneori am alungat-o

Cu-n cuvânt supărător

Uneori am zis: "Surato

Du-te-acum la Creator!"



Dacă plângem cu suspine

E că nu-i dăm adăpost

Şi uităm de unde vine

Şi că are-un tâlc, un cost.



Când o ţinem la distanţă

Ceru-ntreg e întristat

Vrem atunci s-avem prestanţă

Dar ne rupem de-mpărat.



Ea...din nou ne vizitează

Şi ne spune: "Apelaţi!"

De-o primim ne cercetează,

De păcat suntem spălaţi.



Ea e tandră, e frumoasă

Vorba-i dulce dă avânt

Cine stă cu ea la masă

Se hrăneşte din Cuvânt,



Ne ajută-n situaţii

Care par fără ieşiri

Ne ajută şi-n tentaţii,

Ne scoate din rătăciri.



Pocăinţa e emblema

Celor ce-au un crez curat

Ei pot depăşi problema

Ce-a venit şi i-a-ncercat...



Fără ea o frământare

Se transformă-n uragan

Doar acel rămâne tare

Ce-ndrăgeşte-al ei liman.



Pocăinţa-i rară floare

Haideţi s-o iubim nespus!

Cu ea mergem pe cărare

Până-n Patria de Sus,



6 Februarie, 2008