Poezie A Fost Cândva

A fost cândva un vuiet mari de ape

Ce Tatăl le-a trimis jos pe pămmănt;

Să nimicească omul ce-n păcate

S-a tăvălit mergând înspre mormânt.



Un cer senin văzutu-sa prin vremuri,

Şi fără urme de vre-un nor măcar,

Trăit-au oameni atunci în chefuri

Neţinând cont, de Creator, şi de Altar.



Tatăl ajun-se atunci să se căiască

Căci la creat pe om cu mâna Lui;

A vrut îndată ca să nimicească.

Tot ce-a luat fiinţă-n planul Lui.



În întristarea-I mare hotăreşte

Să mai oprească din ce-a fost cândva;

La Noie-i zice : - Un vas, construieşte;

- Să-L faci aşa cum planul îţi voi da.



Ascultă Noie vocea celui veşnic

De şi mulţimea la batjocorit ;

El construieşte vasul cel gigantic

Aşa cum Dumnezeu i-a poruncit.



Un om fără de minte, se zvoneşte

Nici măcar nor pe cer nu s-a zărit!

Dar Noie, înainte construieşte ;

Ascultând doar de- Acel ce ia vorbit.



-Tăiaţi voi dinţi de ferestrău, tăiaţi...

Căci glasul Celui sfânt aşa vorbeşte

Nu-mai de a lui poruncă ascultaţi

Ca să se vadă cine porunceşte.



-Lucraţi flăcăi şi constriţi voi vasul,

În ciuda celor care vă sfiadează;

Nu asculta-ţi de cei ce-i umple râsul

Căci D-zeu din ceruri, El veghează.



- În ciuda lor voi ridicaţi coloase

Pereţi vasului bine-format;

Şi veţi vedea la urmă ce foloase

Veţi câştiga pentru c-aţi ascultat.



Iar Dumnezeu de sus din înălţime

Privea mereu lucrarea pe pământ,

Căci mulţi au vrut ca vasul să dărâme

Dar Dumnezeu lucrarea şi-a grăbit.



Lui Noie iară-şi Tatăl îi vorbeşte

- Adună dintre tot ce-are suflare,

- Ia două câte două, le-ngrădeşte,

Şi după specie le-mparte fiecare;



Când Noie a sfârşit de tot lucrarea

Porunca celui Sfânt s-a împlinit ;

Stăpânu-ndată a-ncuiat intrarea,

Furtuna cu putere s-a pornit .



Se-ntunecă văzduhul dintr-o dată!

Puhoaie mari de ape s-au pornit

Iar Noie-n siguranţă doar aşteaptă!

Căci Dumnezeu din ceruri a vorbit.



Pământul s-a deschis la o clipită

Când glasul Celui sfânt s-a auzit.

Iar apele îndată se ridică

Şi nori varsă totul pe pământ.



Mânia Celui veşnic se arată

Căci omul decăzuse în morală,

Şi tot ce Tatăl a creat odată

a fost distrus aşa la o clipeală.



Din nou începu viaţa pe pământ

Şi răul iarăşi tot se înmulţea,

Din nou se întristează Acel sfânt

Şi face planuri, omul de-a salva.



Văzând căci nu mai este vreo scăpare

Pentru acel creat în planul Său

Trimite Tatăl fiul Său, ce moare;

Ca să întoarcă omul de la rău.



Iubitul meu ascultă-L azi pe Domnul

Aşa cum Noie a ascultat odată;

şi vei vedea atunci care-i sfârşitul

Când vei ajunge-n ţara minunată.



Chiar dacă nu vezi urme de venire

Căci nu-nţelegi lucrarea lui divină;

Credinţa te va duce în mărire

şi vei scăpa de apă şi de tină.



Primeştel azi şi vei trăi tu veşnic

E ultima lucrare pe pământ;

El va lua tot ce mai e Edenic

Vei locui în cer cu Acel sfânt



Iar când se va-n cuia poarta cerească

Când cei aleşi vor fi în veşnicie

Toţi cei rămaşi cu lumea pământească

În chin vor fi aicea pe vecie.



2/19/2004GL