Poezie Copacul (3)

Noi suntem fraţi şi-avem acelaş Tată

Creaţi suntem de-acelaş Dumnezeu,

Dar ne desparte viaţa ce-i trasată

Pe-acest pământ ce o trăim din greu.



Adesea strig şi eu la Cel din cerurii,

Când apa îmi lipseşte dintre vene !

Când frunza se-ofileşte văd prin vremuri

Cum Dumnezeu vorbeşte iar prin semne.



Dar totuşi pentru că primit-am viaţă

La glasul Celui veşnic Creator.

Nu uit eu zi de zi să-i dau bineaţă.

Şi crengile-mi aplec umilitor!



Dar tu o frate cel creat din tină

Tu cum priveşti la sfânta Lui lucrare.?

Ridici tu glasul tău înspre lumină

Să-I dai acelui veşnic închinare?



Eu sunt gelos pe fiinţa-ţi minunată

C-ai fost creat cu-a Lui asemănare

Ai şansă să trăieşti în lumea-naltă

De te păstrezi curat şi-n ascultare,



Te-a înzestrat Stăpânul cu o gură

Să poţi să îl slăveşti neâncetat!

Fiinţa Ta e după-a Lui făptură

A Regelui divin şi minunat.



Ai grijă de comoara-ţi minunată

Ce ai primit-o de la Creator

Să nu laşi pe cel rău să te despartă

De locul sfânt şi-al cerului ogor.



Întoarcete cu glas de rugăciune

Ridică-ţi vocea înspre Dumnezeu!

Şi preamăreşte-L pe Acel ce vine,

Ca să Te ea odată-n harul Său.

Sunday, November 19, 2006gl