Poezie Lazăr

Coborănd din cetate-n cetate

Îmbulzit de mulţime era.

Le vorbea despre lumile-nalte

Vindecare Isus le-aducea.



Şi trecând oboist prin cetate,

Povestea despre lumea divină,

O Ce mult aş dori s-aveţi parte

De al cerului sfântă grădină.



Iată-o veste îndată se-aude,

Căci Isus pe cărare coboară,

A lui Lazăr surori când îl vede

Cu durere spre El naintară.



Al nost s-a dus dintre vii!

Căci o ghiară a-ncercări îl roase

Aşezat şi legat în fâşii,

De trei zile e mor şi miroase.



Căci pătrunse în trup neputinţa

Şi s-a dus ca o frunză pe apă

Dumnezeu îi va da biruinţa

Îl aşteaptî acolo în slavă.



Multe inimi ajunse-n încărcate!

Cu triste şi dulci-amintiri,

Al lor inimi zdrobite, crispate.

Simţind durerea unei despărţiri.



Dar cel care lumea desparte

Ieşiţi toţii din casă le-a spus,

Prin cuvânt îl ridică din moarte

La viaţă a fost Lazăr adus.



La glasul Lui morţi-i ridică.

E Fiul Acelui puternic.

Prin cuvânt chiar şi munţii despică

Căci El este Acel ce e veşnic.



Izvoare de bucurii ţâşnesc;

Din inimile în durere

Cu cel iubit se regăsesc

Lazăr dintre morţi apare



Iar Tristele şi dulcile cuvinte

Ce-au inundat fiinţa odată;

Acum ajuns-au nestemate

Şi-o bucurie minunată!



Minuni cereşti au apărut

Îmbrăţişând cadavrul.

Când glasul sfânt a poruncit

Din inimi ridicând amarul.



Ascultă om ce stai pe gânduri

Şi planuri faci la viitor

Urcă mai bine printre rânduri

Şi caută azi un Salvator.



Îngrijorarea ce te-apasă

De lucrurile pieritoare!

S-o laşi şi-atunci vei sta la masă

În lumea dincolo de soare.



Când vei intra în veşnicie

Durere n-ai să simţi vreodată,

Vei fi cu Domnu-n nemurire

Acolo-n ţara minunată.



5/21/2003gl















.