Poezie Corabia

Din închisoare fost-a scos, el, Pavel

Şi în-spre Roma a fost îmbarcat...

Legat în lanţuri cu oameni de-orice fel

S-ajungă -acolo, de-a fi judecat.



Deschi-sa marea porţile-nspumate

Şi la primit alături cu cei mulţi!

Dar el era acol’ pentru o carte

Pentru-n îndemn, de vrei tu să-l asculţi.



Corabia în larg porni îndată

Ş-amprenta sub povoară-i rămânea!...

Ea loc îşi facea, marea s-o despartă,

Iar vântul printre valuri o purta.



Şi Munţi înspre nouri se îndreaptă

Să îşi arate colţii lor sfioşi

Parcă ar vrea îndată să-i despartă

În flăcări ca de foc ce-s fioroşi.



Iar nori antici în mişcări porniră

Fiind ei tulburaţi, se mişca-ntruna!

Căci vântul i-au trezit când adormiră

Şi dintr-o dată, s-a pornit furtuna.



Corabia purtat-a fost de vânt

Nu era chip vreunul ca să scape;

Iar valurile da în ea rupând

Şi tot ce-a fost acol’ plutind pe ape.



În jurul lor oşteni erau de pază

Nici unul să nu scape din cei prinşi.

În zale îmbrăcaţi, ei doar veghează,

Şi se vorbesc cum poate fi ucişi



Dar iată un Profet, un om ales

Un om schimbat la planul Tatălui.

Le zice la acei ce sa-nţeles

Ca să omoare prizonierii vasului.



Voi oameni buni din lumea disperată

Ce planuri în ascuns aţi hotărât....

Să nu uitaţi căci sus exist-un Tată

Şi veţi răspunde de al vostru gând.



Lăsaţi să scape cei ce ştiu să-noate

Căci Dumnezeu acum mi-a arătat

Nici măcar unul n-o să moară-n ape

Doar vasul o să fie sfărâmat.



Corabia apuse-n vârf de stâncă

Lovit-a fost de valul furios

Doar scânduri mai pluteau pe apa adâncă

Ajunse vasul fără de folos



Cei de pe el la mal cu toţi ajunse

Înfometaţi şi obosiţi de luptă

Aşa a fost cum Pavel profeţise

Numai corabia ce fosta ruptă.



În noaptea care-ncet s-a aşezat

Se vedea de departe o lumină,

Înspre lumină toţi s-au îndreptat

La focul băştinaş aflând odihnă.



Îndată se agaţă o năpârcă

De mâna marelui apostol Pavel

Privirea înspre el toţi o aruncă

Crezând că zeii nu-l mai vreau de fel



O, gâză mică plină de otravă

Cum n-ai ştiut de unde să iei viaţa!...

Tu n-ai ştiut? Deşi sunt numai pleavă

Stăpânul mi-a schimbat de tot fiinţa.



Iar ceasul morţi mele n-a sosit

Căci eu de Domnul fost-am prelucrat!...

Şi tot de El pe drum sunt ocrotit

Căci Dumnezeu mai are de lucrat.



Domnul a fost cu el în orice clipă

În suferinţă , în necaz şi bucurie...

Iar când vorbea la-mpăratul Agripa

El îi spunea despre o mântuire.



Din nou închis a fost pentru credinţă

Dar Dumnezeu acolo-l cercetează;

În închisoarea rece-n umilinţă

El, Pavel doar la Domnul meditează.



Iar printre gratiile reci şi ruginite

Iată-o lumină abia mai fumegând

Acolo un profet cu mâna-ntinde

Un viitor, un sfat, şi-apoi un gând.



Scria cu drag despre o mântuire

Acel ce pentru-n sfat a fost închis

Dorind ca să vestească de-o iubire

Iubirea marelui Stăpân Isus.



Chiar şi atunci când trupul se sfârşea

De suferinţă şi de frigul închisorii

Sufletul lui nicicând nu înceta

Cum va fi-n cer când se vor ivi zori?



Iubitul meu ce încă tot amâi

Primeşte tu mesajul Cărţii Sfinte

Căci Pavel, sfaturi dă ca să rămâi

Pe braţul Tatălui care-i Părinte .



9/19/2003gl