Poezie INTOARCE-TE LA DRAGOSTEA DINTAI

INTOARCE-TE LA DRAGOSTEA DINTAI



Apoc. 2:5 „Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut;

pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi.

Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul

din locul lui, dacă nu te pocăieşti."



- Întoarce-te degrabă la dragostea dintâi,

Cea plină de văpăi înflăcărate-n înălţime.

Pocăieşte-te, fără sfeşnic să nu rămâi,

Stai în harul iubirii divine, pe cale te ţine,



- Aş vrea să pot zbura, să mă-nălţ la Tine,

Dar fără aripile Tale, eu nu pot ajunge,

Cu ochii sorb din raze clipirile senine,

Să-mi mângâie durerea inimii, ce plânge.



Şi trec peste furia valurilor uriaşe, toate,

Ce vor să-mi stingă visul de lumină,

Cu Tine orişice primejdie, eu pot străbate

Căci Tu te lupţi în trupul meu de tină.



S-aprind mai intens făcliile iubirii divine

În sufletul meu obosit şi lovit de durere,

Se scutură de fiorii mâhnirilor pline

De toate păcatele şi pornirile mele rele.



- O, suflete! Lasă lumina să te pătrundă,

Să-ţi găseşti liniştea deplină, să fi fericit.

Lasă-te purtat pe al iubirii divină undă,

Căci tu nu eşti un chip cu daltă cioplit.



Tu eşti născut din nou, din Dumnezeire,

Un pumn de ţărână, modelat şi-nsufleţit,

N-ai fost sortit în creaţie, pentru pieire,

Ci ai fost o lucrare, pentru vecie menit.



Din păcatul ce s-a născut din neascultare,

Ai fost salvat prin jertfa Cuvântului Sfânt,

Vino, grăbeşte la cruce şi dă-I ascultare,

Căci tu eşti un trecător pe acest pământ.



Şi-n ţara de sus, în patria ta cerească,

Nu poţi intra dacă îţi e firea păcătoasă,

Deschide-ţi inima, lăsă-n ea să trăiască,

Iubirea Divină, iubirea cea mai aleasă.



Căci vine Isus mai curând de-nchipuire,

Semnele ne arată că-i tot mai aproape,

Priveşte spre cer, de unde vine-n mărire

Nu lăsa somnul să-nchidă a tale pleoape.



Zorii luminii, izbucnesc în cântări divine

Şi durerile se-nteţesc, nu se mai stâng,

Se anunţă bucuria fericirii ce vine.

Lumea se-mparte între ce râd şi ce plâng.



Lacrimi nesecate, tăcute cad mereu

Şi parcă se preling tot mai des şi uşor,

Durerile parcă sporesc din greu în greu,

În inimile curprinse de al Lui Isus dor.



Întoarce-te acum, la dragostea dintâi,

Cea plină de văpăi înflăcărate-n înălţime.

Nu amâna, grăbeşte-te afară să nu rămâi,

Stai lângă Domnul, în harul iubirii te ţine,



Pe drumul care duce direct înspre cer,

Unde mângâierea pe lângă tine nu trece,

Ci te alină, cu o iubire plină de mister

Şi o simţi patrunzând şi nu te lasă rece.

Amin!