Poezie DU LUPTA PANA CAPAT

DU LUPTA PANA LA CAPAT



Efes. 3:20 „Iar a Celui ce, prin puterea

care lucrează în noi, poate să facă nespus

mai mult decât cerem sau gândim noi,"



Mânaţi de furtuna păcatelor în stol

În zbuciumul vieţii dând răului ocol

Ne îngrozea gândul că nu-i scăpare,

Ne afundam adânc în hăul vieţii amare.



Totul părea eternă minciună a nădejdii,

Nu vedeam moartea cu cursa de primejdii.

Un susur blând, un glas duios îmi spune:

-Nu te lăsa pradă gândurilor nebune.



Nu lăsa durerea să te resemneze,

Lasă credinţa să te urce pe metereze,

Du lupta până la capăt, cerând putere,

La Cel ce-a-nvins moartea cu înviere.



Am adunat desagi cu piatră amară,

Din lacrimi de pe-o frunte glaciară.

Veriga focului azi, nu mă mai strânge

Lanţul robiei e rupt în a Lui Isus sânge.



Trecutul nu mă mai poate azi, ajunge,

Durerile-s fără putere nu mă pot frânge,

Lumina Lui Isus, întreagă mă-nfăşoară,

Cu El eu pe Cale, duc o sarcină uşoară.



În zilele ce m-au învăţat a plânge,

Am tot văzut lumina cum se răsfrânge.

Şi-inima mea, iubirea Lui cum coboară

Cu o dragoste divină, uşor mă-nconjoară.



Din munţii urii, a făcut oceanul de iubire

Din firea rea, a făcut dumnezeiască fire.

Şi larg deschis, stă-n iertare infinitul,

Aleargă să nu se-nchidă chiar azi zenitul.



Amin!