Poezie PRIN POCAINTA

PRIN POCAINTA



Luca 5:32 „N-am venit să chem la pocăinţă

pe cei neprihăniţi ci pe cei păcătoşi."





Voi pământeni cu sete după fericire,

Veniţi să fiţi născuţi din nou, din iubire,

Să ardem ca o flacără vie, curată

Pentru Împărăţia care ne aşteaptă.



Să slăvim prin sfinţire cerescul nume

Ce ne-a scos din adânc de genune

Şi ne-a-ndreptat spre culmi senine,

Cu o iubire divină, ce nu ni se cuvine.



Când focul iubirii îmi topea durerea,

Prin duhul ce-mi dezvăluia că-s rea,

În sufletul meu rău şi tare chinuit,

S-a aprins iubirea celui ce m-a izbăvit.



A bunătăţii sfântă stea nemuritoare,

M-a preschimbat din lut de muritoare,

În fiinţă nouă, ce pentru cer se pregăteşte,

Prin focul numit iubire ce-nfrăţeşte.



A pus în mine o nădejde nestăvilită

Prin pocăinţă viaţa îmi este împlinită,

Credinţa aceasta înmugureşte-n mine viaţa

Ce va-nflori când zorii anunţă dimineaţa



În care, se va deschide poarta veşniciei.

Şi-ntre mii pe nori va răsuna imnul bucuriei,

Căci tot ce-a clădit iubirea, n-a fost în stare

Răul să năruie, n-a avut forţa nimicitoare.



El Sfântul Cel Veşnic, cu mîna Lui tare,

Ne-a trecut biruitori peste mii de hotare,

Lumina milei, blândeţeii şi a dragostei,

Ne-a smuls din prăpastia pacostei.



Să nu deznădăjduim când lovituri primim

Noi suntem mai puternici când iubim,

Să nu ne lăsam cuprinşi de gândul nimicirii

Suntem sub lumina veşnică a mântuirii.

Amin!