Poezie Mădularul

-Cu câtă-nţelepciune Doamne

Ai creat omul pe pământ!

Când îl privesc, văd o minune,

Şi mă cutremur, mă-nspăimânt.



Câte ţesuturi ai pus oare

În fiinţa unui muritor?

Dacă-ntrun mădular ce-l are

Ai aşezat aşa comori!



În jurul meu admir lucrarea

Pe care Tată ai creat-o!...

Nu pot descrie eu splendoarea

Pe care-aici ai aşezat-o!



Doi ochii lumină cristalină

În trupul meu tu ai ţesut!

O parte-n eii ascunde-o taină

Iar alta un necunoscut!....



Cu eii admir lucrarea Ta

Ce ai făcut-o pe pământ!

Privind la cer văd slava Ta,

O galaxiei, prin cuvânt.



Multe culori nedefinite

Privirea ochilor adună;

Şi pentru eii sunt nestemate

Din care- mpletesc o cunună.



Ce pus-ai Doamne în prvire,

Să descifreze-aşa culorii?

Să vadă soarele-n pornire

Şi luna ieşind după norii;



Întinderea cerească-n noapte

Cu al ei ochii luminători;

O, ce splendori sunt aşezate

Toate le-admir şi sunt comori!



Ce frumuseţe ne încântă

Privind la farmecul naturi!

La floarea frumos învelită

Şi pomu-n mijlocul pădurii;



Ochiul e doar un mădular

Pe care noi l-am dobândit;

Când viaţa ni s-a dat în dar

Fiind creaţi de Acel sfânt.



Dar dincolo de lumea acesta

E-o ţară ce n-o pot descrie!

Doar prin credinţă-nţeleg Tată

Căci este-un loc, Ş-o-mpărăţie!



Cum va fi oare-n veşnicie

În universu-l infinit?

Cu ce splendori cerul ne-nbie

Cănd vom ajunge-n locul sfânt?



Ce trupuri oare vom avea?

Cu care vom străbate cerul;

N-avem cuvinte de-a reda

Şi nu cunoaştem noi misterul.



De-aş sta ca să descriu o Doamne

Cu ce aici, ne-ai înzestrat!...

Eu nu sunt vrednic, nici în în-stare,

Să pot descrie ce-ai creat.



Cu-atât mai mult în veşnicie

Tot ce va fi, e un mister!...

Nu-i om să poată-aici descrie

Ce ne aşteaptă sus în cer!...



Dar dacă-aicea o Stăpâne

Tu ai creat aşa splendori!

Cu cât mai mult acol' la Tine

Unde vom fi nemuritorii.

6/10/2005gl