Poezie Vremea sfârşitului

Aud cum trompetele sună în zare

Un ton ce se-aude puternic

Iată vine judecata ce-a mare

Când veni-va Stăpânul cel veşnic.



Veni-vor oare clipe mai senine?

Cu bucurii şi desfătări cereşti;

S-au despărţirea-i ceea care vine

Şi va aduce lacrimi, cu-al ei veşti!



O viaţă-ntreagă ne-a vorbit scriptura

Şi prea puţin de ea am ascultat;

Nesocotit-am noi învăţătura

Şi am trăit ascunşi după păcat.



Căutam mereu să învăţăm pe alţi!

De Dumnezeu şi de o-mpărăţie

Nesocotind tot cea vorbit profeţi,

Despre-o răpire care o să fie.



În ziua aceea va fi-o mare jale

Când marea despărţire va veni,

Nimenea nu v-a sta în cale

Când Dumnezeu pe-ai săi îi va răpi.



Vor fi copii rămaşi fără-alinare,

Căci toţi cei dragi ai lor i-au părăsit.

Părinţii vor zbura la o strigare

Când glasul Celui sfânt va fi-auzit.



În alte locuri cei mai mici zbura-vor,

Spre ţara care-i dincolo de nori!

Pe mamă şi pe tată ei lăsat-au

Şi vor zbura la veşnice splendori.



Vor încerca cei mari ca să explice

Că nu-i strigarea marelui Stăpân;

Dar vor fi mulţi... Care vor înţelege

Căci e sfârşitul, ce-a sosit acum.



Atâtea zile te-a rugat Stăpânul

Să te întorci din lumea de păcat!

Să laşi tu lumea rea , să laşi trecutul,

Să vii la El, să nu fii lepădat..



Dar ai repins al Domnului chemare,

Acelui ce odată tea creat.

Nu te întrebi mai fi-va vre-o salvare

Să te întorci din lumea de păcat?



Poate te duci în clipa înserări

în patul tău să dormi vrei liniştit!

Dar mâine-i poate ceasul deşteptări,

Te-ai întrebat, de eşti tu pregătit?



-Te vei trezi în zori dimineţi?

Să zbori şi tu spre patria ce-a sfântă?

S-au vei gusta aici amarul vieţi

Rămânând jos în lumea cea perdută?



Poate un vis avut-ai să-ţi vorbească!

Să te întorci la Dumnezeul tău,

Ascultă vocea sfântă îngerească,

Întoarcete la Salvatorul tău.



Căci în curând se v-auzi strigarea

Şi toţi cei sfinţi spre ceruri vor zbura;

Primeşte-L azi să poţi avea iertarea;

Şi odată-n ceruri te vei bucura.



29 octombrie 2006gl