Poezie Natura

Voi, ape mari, cu-ntinderi minunate!

Izvoare dintre munţi cu ape limpezi....

Îl văd pe Creiatorul, cum vă-mparte,

De la izvor, vă poartă prin livezi.



La glasul Lui luata-ţi voi fiinţă.

Natura-ntreagă e lucrarea Lui

Căci totul e la Domnul cu putinţă,

Tot ce există-n planul Tatălui.



N-aţi cunoscut voi vocea-i minunată

Ce prin cuvânt o dată va pornit?

Cum de-aţi respins, pe Cel ce-a fost odată

Pe cruce pus între cer şi pământ.



Pe-acela ce-a creat tot Universul.

Lucrînd cu Tatăl Său la-ntemeiere;

Şi Duhul tot atunci a-nceput mersul

Dar cum de voi, la-ţi refuzat izvoare?



Cum s-a făcut aşa mare tăcere?

- Aţi amuţit cînd apă va cerut !...

Acel ce-a fost odată în putere.

În clipa morţi voi la-ţi părăsit.



Grădină minunată cum lăsat-ai ?

Cei răi să-l ea pe Domnul Domnilor

Cum voi copaci na-ţi îngrădit intrarea,

Voi ramuri, n-aţi ascuns pe Creator?



Cum tu copac ai dat din trupul tău,

Cei răi ca să cioplească jos o cruce?

Tu, pomule plantat de Dumnezeu,

Cum ai putut să vezi ce greu o duce?



Unde sunteţi voi flori înmiresmate?

Ce-n voi a pus Stăpînul frumuseţe,

Voi plante, ce-alinaţi răni sîngerate!

Cum a-ţi lipsit la-l Domnului tristeţe?





Undei cununa semnul de iubire,

Simbolul pentru Acel ce va-ntocmit?

-Lăsata-ţi numai spini să dea, durere;

Aşa de mult voi oare Laţi iubit?



Voi stânci şi pietre, undei mărturia?

Căci Fiul celui sfînt pe voi umbla;

Mergînd din loc în loc vestind venirea,

Pe oameni din păcate, îi salva.



Vedere orbilor, lea dat odată.

De lepra sîngeroasă, vindeca;

Dar unde sunt acei ce altă dată

Pe-nvăţător cu drag eii îl urma.



Unde eşti Petru, Aron şi tu Ioan

Voi, cei ce pretutindeni l-aţi urmat;

Cum aţi lăsat pe marele Stăpîn

S-ajungă pe o cruce atârnat.



Cum tu pămînt, ce fost-ai întocmit!

De cel ce e Stăpînul tuturor,

Nu te-ai deschis să-nghiţi pe răzvrătit

Să-l nimiceşti de-aici pe vînzător.



Cum ai gîndit căci tu o s-ai parte

De trupul sfânt a celui ce-i Stăpân?

Tu n-ai ştiut căci este scris în carte

El va-nvia şi va fi-n loc divin.



Aşa a fost odată despărţirea

Acelui ce-a venit jos pe pământ

El a murit s-avem noi izbăvirea

Şi să ne ducă sus în cerul sfânt.



Şi-acolo ne vom întâlni odată

Când trâmbiţa cerească va suna

Atunci ne va chema al nostru Tată

Şi vom trăi cu toţi în slava Sa.

3/6/04gl