Poezie Jertfele Sfinţilor

Peste veacuri se stinse-n tăcere

al sfinţilor tăi Doamne rugi;

Prigoniţi, şi loviţi, în durere

se aflau cu picioare-n butuci.



Ne-aminteşte de ei închisoarea

catacombele triste, pierdute...

Chiar şi pietrele spun de durerea

Ce-o simţeau sfinţi Tăi dinainte.



Şi privind în trecut cu durere

La acei ce zăceu pe sub glie,

Cum încet se stingeau pe cărare.

Au fost mulţi ce strigau ca Ilie.



Prin peşteri ascunşi ei de moarte

Fugind de-al durerii veşmânt!

De necazuri, încercări având parte;

Dar moartea pe ei nu i-a-nfrânt.



Au plătit pentru viaţa eternă,

Ca Martiri se stingeu pe ogor.

Pentru noi a murit o fiinţă divină.

Şi de-atunci noi avem Salvator.



Şi privind din trecut pân' la vremea de-acum

La o vreme când omul e liber!

Cum oare noi mergem pe-al cerului drum

Libertatea-i deplină spre cer.



Oare cum stăm pe cale, şi cum 'naintăm?

Înspre ţara măreaţă şi sfântă

Putea-vom în cer la martiri să privim?

La acei ce au fost sub osândă.



Prin credinţă-au murit ei pe cale,

Şi de fiară au fost sfâşiaţi!

Iar noi am primit graţiere.

Vă întreb ,fraţi mei, mai vegheaţi?



Oare cum 'naintăm pe cărare

Şi de strajă cum stăm la păcat?

Până când mai stăm în nepăsare

Şi uităm noi de harul bogat?



Tu ai harul să primeşti izbăvirea

Căci Hristos a murit pentru tine;

Doar un lucru îţi cere: iubirea!

Şi-ai s-ajungi pe meleaguri divine.



31/03/2005gl