Poezie DE ACEEA NADAJDUIESC IN EL

DE ACEEA NADAJDUIESC IN EL



Plâng.3.24. „Domnul este partea mea de moştenire zice sufletul meu, de aceea nădăjduiesc în El"



Sufletul meu, în Domnul a găsit mângâierea,

În Harul iubirii divine, a primit izbăvirea.

Lumina vie a făcut în mine schimbarea,

Partea mea de moştenire mi-a dat mântuirea.



Seva nobilei viţe, în care-am fost altoită,

Îmi dă hrana vitală şi setea îmi e potolită.

De Domnul vieţii mele, sunt azi ocrotită.

După al Său chip am fost cu migală croită.



Prin ape adânci cu valuri mari, învolburate,

Trec uşor, nu mă-nnec, Domnul nu-i departe

De iubirea Divină, nimic nu mă desparte,

El mi-a dat veşnicia dintr-o iubire agape.



Dacă-s în focul bine încins, focul nu m-atinge,

E alături de mine în foc şi făpaia focului stinge.

Să-L părăsesc, nimic nu mă poate convinge,

Pecetluită-s prin Harul iubirii, cu a Lui sânge.



Nu lasă grijile să mă-ncolţească, să mă răpună,

Mă scoate la mal şi mă duce spre vreme bună.

Nu lasă soarele peste durerea mea să apună,

Iubirea Lui minunată e reală, nu o glumă.



Încrederea în El, eu mi-am pus-o pentru vecie,

Ridicată-s de El, pe Stânca numită Veşnicie.

Ferice de cel ce-L alege din fragedă pruncie,

Viaţa veşnică-i va fi ţelul şi a lui vrednicie.



Am biruinţă în încercare, oricât ar fi de mare,

Îngrijorările n-au forţa să vină, să mă doboare.

Purtată-s pe braţe puternice, mâini ocrotitoare,

Şi-n zorii dimineţii pe cer senin soarele răsare.



Nu lasă ispita, să-mi umbrească gândirea,

Şi-n ungherul minţii se desluşeşte puterea,

Ce-mi face-n inimă să fie trează vegherea,

Şi spre cer îmi îndreaptă paşii şi vederea.



Suferinţele-n valuri, îngăduite de Domnul meu,

Au fost spre-ndreptare, trezire, spre binele meu.

Mi-a fost alături în luptă când mi-a fost greu,

Mă sprijină cu braţul Său puternic, tot mereu.



Lăstarii firii fireşti pironiţi pe cruce, să se usuce

Nu pot strica nectarul iubirii divine, ce-o aduce

Izvorul sublim, ce ţâşneşte din tainica cruce,

Cînd Isus e-n inimă şi El spre cer mă conduce.



Sufletul contopit profund în Adevărul Scripturii,

Nu se pierde uşor în luptă, are protecţia armurii

Ce o dă Cel Veşnic, ca apărare împotriva urii,

Prin neprihănirea oţelită-n văpaia căldurii.



Sufletul meu hrănit din harul iubirii divine,

Înviorat în iertarea sacră ce din har provine,

Crede-n sunetul care va anunţa: Isus vine!

Cu ochii spre Cetatea de unde Isus revine.



Isus din firea omenească, prin harul iubirii,

Face o fire nouă, minunată, firea Dumnezeirii.

În ceas de taină trupul omului, nu-l lasă putrezirii,

Îl preschimbă-n trup nou, nesupus putrezirii.

AMIN!