Poezie Luna Argintie

De dincolo de luna argintie!

Şi mai presus de cerul transparent,

De soarele cu raza-i străvezie

Ce srăluceşte pe acest pământ



De-acol’ din depărtări se-aude o voce,

E vocea marelui Mântuitor.

Mai cheamă pe acel ce-n păcat zace.

Mai strigă iar şi-acum stăruitor.



- Veniţi la mine cei din lumea tristă!

Acei loviţi şi chinuiţi de-amar;

Veniţi şi veţi avea lacrima ştearsă.

Căci moarte-am biruit-o pe calvar.



Nu mă-ntrebaţi, de unde sunt, Le spune;

Acel cu glasul blând şi iubitor.

Sunt slugă, nu Stăpân, vă dau un nume,

Prin moarte, eu am fost biruitor.



Vă chem acum, spre cer, spre biruinţă,

Spre locul care-i dincolo de nori!...

Căci aţi trăit destul în suferinţă,

V-am pregătit un loc în alte zări.



V-am zugrăvit în palma mea un nume

Piroanele adânc crust-au în ea.

Cu preţul vieţii mele aveţi renume!

Şi liberi aţi ajuns prin jertfa Mea .



Prin sângele care curgea la vale

Eu v-am spălat să fiţi curaţi şi voi!

Iar sub povoara ce cădeam pe cale,

V-am înfiat, de-acum, sunteţi ai mei.



Am plâns când am intrat Eu în cetate.

Căci nu aţi înţeles voi cercetarea.

Şi în grădină întristat de moarte!

Când mă rugam, s-a transformat sudoarea.





Eu v-am găsit pe drumuri lăturate,

Murdari şi goi, loviţi şi chinuiţi !

V-am îmbrăcat cu haine noi curate

V-am mângâiat când fost-aţi necăjiţi !



Când v-am găsit legaţi în lanţuri grele

V-am dezlegat căci v-am iubit nespus.

Şi v-am salvat cu preţul vieţii Mele

Să fiţi şi voi cu Mine-n ceruri sus.



Eu v-am iubit mergând până la moarte

Să vă salvez din tot ce este rău,

Sa-ajungeţi voi în cerurile-nalte!

Acolo sus în cer la Tatăl meu.



Să ascultaţi concertul cel de îngeri,

Ce-i dat în cinstea mea acolo sus;

Voi fi acol’ la Tatăl meu de-a pururi

Să vă prezint la El ca rod adus.



Iar bucuria voastră va fi mare

Căci cerul împreună-l moştenim.

Şi toţi acolo sus la sărbătoare

Vom locui-n palatul de rubin.



Voi veţi uita atuncea suferinţa!

Şi tot ce pe pământ a fost vreodată!

Veţi fi în cer având voi biruinţa,

Serviţi veţi fi la masa cea bogată.



Aşa lucrat-a Domnul pe pământ!

Pe oameni i-a chemat la mântuire,

Ca să-i îmbrace într-un nou veşmânt,

De a fi gata la a lui venire.



Aşa vorbit-a Cel care e veşnic.

Şi mai încearcă iarăşi la popor!

Să mai adune pentru-n cer cucernic!

Căci încurând va fi judecător.



Mai e o clipă-n care se aude

Un glas al marelui Mântuitor!

până uşa harului nu se închide !

Întoarce-te la al tău Salvator.



- Nu te-nvârti în jurul unui gând,

Ce inima ţi-o-nvăluie cu amar!

Priveşte tu pe Domnul Tău murind,

Acolo sus pe cruce la Calvar.



Te-a ’liberat Isus de tot trecutul.

- Nu te retrage ca de la junghere!

Ce vino astăzi tu la Salvatorul,

Ca să rămâi în dreptul de-nfiere.



- Alungă-ţi visurile care-ţi plac!

Şi gândul rău ce-n tine clocoteşte!

Ca într-un vas cu buruieni de leac

Ce-n loc de vindecare otrăveşte.



Ca vorbele fără folos ce-aleargă,

Şi-n inimă ajung aşa uşor;

Ca gândul de mărire ce te leagă

De tot ce este-aici neroditor!



- De vrei să fii părtaş la veşnicie?

La slava ce nu poate fi descrisă?

- Întoarce-te să fii la bucurie

În ţara ce-a măreaţă şi întinsă.



Căci încurând se va sfârşi pământul

Şi tot ce e pe el atunci va arde!

Iar cei aleşi ei vor lua veşmântul,

Vor merge înspre locurile-nalte.



O ce splendori vor fi acolo-n ceruri

Unde din nou cei sfinţi se vor vedea!

În trupuri noi cereşti acolo-n glorii

Când nunta Mielului se va serba.