Poezie Oboseala

Eşti obosit de alergare

după o săptămână-ntreagă.

Aproape dormi în adunare

Neţinând cont ce se dezleagă!



Ţi-e trupul plin de greutate

şi-abea-i ajuns la închinare!

Dar undei inima o frate?

Te-ntreabă Domnul cu durere.



Cum vrei să îţi arat eu taine

şi binecuvântări să-ţi dau!

Când tu nici nu gândeşti la mine!

mă vinzi pe hrană, ca Esau.



Mă dai pe-arginţi să-ţi faci palate,

şi uiţi căci toate-s trecătoare!

Uiţi şi de fraţi, şi de dreptate,

Ca să fi sfânt, e lucru mare!



Tu faci negoţ în templul sfânt

căci inima ţi-e-npovorată.

Cumperi şi vinzi tot ce prin gând

s-a strecurat ca dintr-o dată!



Nici nu auzi ce se petrece

În casa sfântă de-nchinare.

Fiinţa ta rămâne rece

De-al meu cuvânt şi de cântare!



De ce fiinţa ta-i crispată

Când ai cu tine pe Isus?

De ce ţi-e inima apăsată

şi nu priveşti mereu în sus!



De vreţi trezire-n adunare

şi bucurii prin duhul Sfânt!

Grăbiţi-vă la închinare

Lăsaţi voi lumea cu-al ei gând.



Daţi Domnului onoare sfântă

Căci merită toată-nchinarea!

El e fiinţa ce-a iubită

Căci El a pus în noi mişcarea.



Să nu uitaţi de rugăciune

De ceasul sfânt, de închinare!

Căci încurând Isus revine

Ca să ne ducă în splendoare.



Şi dacă nu eşti pregătit

când va veni Mântuitorul;

Vei rămânea aici plângând!

Şi n-ai să-l vezi pe Salvatorul.



Când barca mântuiri sfinte

se va-ndrepta spre ceruri sus!

Tu vei rămâne jos o frate.

De nu te-mpaci azi cu Isus.



Ascultă sfatul Celui Veşnic,

Grăbeştete să-l întâlneşti!

Nu fi nepăsător, vremelnic,

De vrei cerul să-l moşteneşti



Atunci vei fi în strălucire

Cu al tău Mire minunat.

Cu-Acel’ pe care la-nchinare

în rugă sfântă l-ai chemat.