Poezie Misterul

Mister rămâne-n veci tot universul,

Şi tainic stă, în ascunzişul lui!...

A fost întemeiat de Creatorul

Şi coordonat în planul Tatălui.



Din munţii cei înalţi ţâşnesc izvoare

Ce apa lor spre mare şi-o trimit!

În glasuri de ocean au pus la cale

Să sape-n stânci adânc înfuriat.



Vorbirea lor cântare se transformă,

Ce intonată e de stânci măreţe

Şi în căderea apei ia o formă,

Ce se întrec mereu în frumuseţe.



Iar jos la poala muntelui aşteaptă

Copaci-nalţi şi falnici, însetaţi!

Să ia o picătură vor de apă

De la izvor ei fost-au adăpaţi



O, ce splendori, ai pus Tu în natură!

Şi cum te laudă în graiul ei!

Prin şuierat de apă ce coboară

Te laudă în cânt de clopoţei.



Prin foşnetul de frunze ce se-aude

În adieri de vânt ca dezmierdate!....

Ţie-ţi trimite glorii ca prin unde

Străbătând cerul cel de diamante.



Dar dintre tot ce-ai creat pe pământ

Cu Fiul şi cu Duhul o Stăpâne!

Ai hotărât s-apară ceva sfânt,

Şi să creezi un om, aici în lume.



Iată, dintr-un nimic apare o fiinţă!

Din lutul chiar de Tine frământat;

Mulţi se întrebă!... Oare-i cu putinţă?

Dar sufletul în om Tu l-ai turnat.

Frumosul chip cu-nfăţişarea Ta

L-ai înzestrat cu tot ce-i mai presus!...

Apoi, o-nfăţişare a cuprins bolta

Era chiar Dumnezeu privind de sus.



Iar în grădina cea minunată

Cu-al ei izvor de aur cristalin,

Era un pom cu creanga aplecată

Ce pe femeie o-ndeamnă la venin!



Şi-n mişelia şarpelui viclean

Care ascuns în gândul ei pătrunde!

Întinde mâna, Eva-nspre Adam,

Muşcând din fruct, în-dată se ascunde.



Blestem şi ură, tot cei rău apare

O, Tată, ce-am făcut strigă Adam!

Cum voi putea să-ţi văd a Ta lucrare?

Iată sunt gol, eu în păcat căzut-am.



Fiori mă-ntrec acum ca niciodată

Căci vocea Ta n-o simt ca înainte,

Se zguduie pământul dintr-o dată

Adame unde eşti?... Ascuns Părinte!



O, Tată, pân-acum priveam la Tine,

Şi îţi vedeam măreaţa strălucire;...

Dar iată-mă ascuns căci mi-e ruşine

Sunt gol Stăpâne, şi fără de putere.



Aşa s-a stins de la om veşnicia

A dispărut de-atunci eternitatea;

Iar pe pământ a coborât urgia

Dar Dumnezeu aduce libertatea.



Trimite Tatăl Fiul Său în lume

În planul Lui ne dă, o mântuire;

Prin moartea Lui, noi am primit un nume!

Şi vom ajunge-n cer în nemurire.



O, ce iubire Tu ţi-ai arătat

Pentru un om creat aici de Tine.

Ai lăsat tronul Tău de Împărat

Şi ai venit să ne salvezi din lume.



- Eu de iubirea Ta mă bucur Doamne,

Dar totodată simt că mă-nfior!...

Căci pomul cel sădit doar pentru Tine!

De multe ori, este neroditor.



Cum voi putea păstra eu sufletul ?

Aşa cum de la Tine l-am primit;

Eu mă cutremur azi ştiind că cerul,

Tu pentru sfinţi acol’ L-ai pregătit.



Eu vreau să fiu legat numai de Tine

Şi în umblarea mea de pe pământ,

Să pot să te slujesc cu drag Stăpâne

Te laud Doamne şi mereu îţi cânt.



Aş vrea să Fii în versuri de cântare

Şi să te pun în strofe Domnul meu;

Să fii Tu grădinarul care-apare,

Să smulgi din mine tot ce este rău.



Aş vrea să fiu udat de apa sfântă

Ca pomul meu să crească drept înalt;

Mlădiţa lui să fie altoită,

În Tine, Cel mai sfânt şi Preaînalt.



Aş vrea în gândul meu să fii Isuse

Şi din cântarea mea să se audă.

Ţâşnind izvoare printre stânci de piatră

Şi inimi să transforme în cascadă.



Să curgă al Tău izvor de bucurie

Şi-n cuget vreau mereu ca să te simt,

Cu Tine vre-au să fiu în veşnicie

Acolo-n cer cu îngerii să-ţi cânt.