Poezie Har!

Pe mine m-ai ales, o Doamne?

Pe mine care am ucis

si-am cufundat cu nepasare

atatea suflete-n abis?



Pe mine, omul fara mila,

prilej de lacrimi si de chin,

Tu ma trimiti in lumea larga

sa daruiesc viata din plin?



Si ma trimiti pe mine, Doamne,

pe mine cel mai mincinos,

sa-nvat pe oameni adevarul

cel fara pata, lumino?



Pe mine, inima de piatra

si insetata de marire,

alesu-m-ai sa fiu o pilda

de bunatate si iubire?



Pe mine, omul crud si rece

si plin de viclesug si rau,

ce balacea in far-de lege,

Tu m-ai scaldat in harul Tau!



Azi stau, si mare mi-e mirarea

si ma intreb neincetat:

sunt eu...sunt eu acela care

spre cer un pumn a ridicat?



Sunt eu, sunt eu acela care

manat de-o fire cruda, lasa,

pandeam din umbra o fiinta,

purtand o arma ucigasa?



O, cum sa-Ti multumesc, Isuse,

ca-n schimb Tu nu m-ai parasit

ci un graunte de-omenie

in mine-adanc Tu ai sadit.



Si l-ai stropit cu sange rosu

cu lacrimi picurand amar,

pan-s-a facut un arbor falnic

micul graunte de mustar.



Tu fiul cerului, Mesia,

chiar Tu, al lumii imparat,

Te-ai umilit si, cu iubire,

picioarele mi le-ai spalat!



Increderea-Ti fara de margini,

rabdarea-Ti fara de sfarsit

si, mai ales, iubirea-Ti mare

pornirea-mi rea au biruit.



Azi ticalosul de-altadata

e-un copilas smerit, supus,

iar omul vechi e mort! in mine

traiesti doar Tu, doar Tu Isus!

Amin